VIDEO | Imagini incredibile! Un bărbat s-a aruncat de la etajul șase al unui bloc din București și a supraviețuit! 

Publicat: 31/07/2020 | 16:34

Un bărbat s-a aruncat de la etajul șase al unui bloc din București în urmă cu scurt timp. Bărbatul avea antecedente penale și terorizase vecinii în mod repetat.

Astăzi, locatarii unui bloc din Sectorul 3 al Capitalei au sunat la 112 și au anunțat că un bărbat dezbrăcat face scandal pe palierul imobilului și provoacă distrugeri. 

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 13. Atunci când i-a văzut, individul, aflat într-o stare de tulburare și având asupra lui două obiecte metalie lungi, a început să îi amenințe.

Bărbatul a sărit pe o mașină

A fugit apoi în apartament, a închis ușa și a ieșit pe balcon. În câteva momente, bărbatul a sărit de la etajul șase și a ajuns pe o mașină. 

Deși avea o fractură deschisă la picior, individul refuza ajutorul medicilor și a fost nevoie de mai mulți polițiști ca să îl imobilizeze. În cele din urmă, acesta a fost transportat la spital.

Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Individul era cunoscut cu probleme psihice. În urmă cu două săptămâni a coborât de la etajul 6 până la etajul 3 trecând din balcon în balcon. De asemenea, în trecut a mai avut probleme cu autoritățile și a fost arestat la domiciliu.