Unul dintre cei mai cunoscuți avocați din România a murit. Marile personalități au reacționat imediat: „Am învățat multe de la el”

Publicat: 11/03/2020 | 15:41

Unul dintre cei mai cunoscuți avocați din România, Lucian Bolcaș, a încetat din viața la vârsta de 78 de ani. Infomația a fost făcută publică în cursul zilei de miercuri. El suferea de o boală gravă care l-a ținut în ultima vreme departe de telespectatori.

În urmă cu doar câteva luni, Lucian Bolcaş a vorbit despre cel mai mare regret din viața sa într-un interviu pentru DCNews.ro. „Este la fel de greu să vorbeşti despre regrete. Întotdeauna, pe parcursul unui drum, ai succese, ai împliniri, dar în acelaşi timp ai şi eşecuri. Mi s-a întâmplat ca idei propuse de mine să nu fie concretizate, să fie combătute până la înlăturarea lor. În viaţă mi-am dorit întotdeauna, pentru mine, dar și pentru ceilalţi anumite lucruri.

Totdeauna m-am resemnat, m-am mulţumit cu ceea ce am reuşit să obţin prin propriile mele eforturi, nu prin alte mijloace. Cel mai mare regret în cariera mea a fost şi este că nu am putut să cuprind atâta bogăţie de idei câte se strâng în această minunată profesie. Am fost surprins şi plăcut şi neplăcut, dar poate asta este şi construcţia mea psihică, nu am avut şocuri”, spunea avocatul.

Reacția lui Victor Ponta

Fostul premier al României, Victor Ponta a transmis un mesaj la aflarea veştii morţii avocatului. „Este o veste foarte tristă. Dumnezeu să-l odihnească! Suntem toată ţara într-un necaz şi ştiţi cum se întâmplă… un necaz nu vine niciodată singur.

Pot să vă spun despre domnul Bolcaş că este unul dintre puţinii oameni de la care nu numai că am avut foarte multe de învăţat, dar care nu m-a dezamăgit niciodată ca personalitate, pregătire, caracter şi, din păcate, Dumnezeu îi ia pe cei buni.

Dumnezeul să-l odihnească şi noi să încercăm să învăţăm cât mai mult din lucrurile bune pe care le-a făcut, a declarat Victor Ponta, în direct la România TV.