Un teolog român de 28 de ani a fost găsit mort pe Muntele Athos. Era cu icoana Maicii Domnului în mână

Publicat: 13/12/2019 | 15:52

Autorităţile din nordul Greciei investighează moartea unui român în vârstă de 28 de ani, absolvent al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, al cărui cadavru a fost găsit în apropierea intrării într-o peşteră în timpul unui pelerinaj pe Muntele Athos, relatează vineri ekathimerini.com, citat de Agerpres.

Potrivit presei locale, un călugăr de la Mănăstirea Lavra a descoperit trupul tânărului lângă intrarea în Peştera Sfântului Atanasie Athonitul, de pe Muntele Athos.

Bărbatul în vârstă de 28 de ani, proaspăt absolvent al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, a fost descoperit ţinând în mână o icoană a Sfintei Maria.

El se afla pe Muntele Athos ca oaspete al schitului românesc Prodromos şi a fost văzut ultima oară miercuri dimineaţă.

O autopsie a fost cerută de autorităţi pentru a se stabili cauza morţii.