Acasă » Trending » Un tânăr de 29 de ani din Satu Mare a murit la o pomană! Ce pățise acesta

Un tânăr de 29 de ani din Satu Mare a murit la o pomană! Ce pățise acesta

De: Eliza Popescu 03/08/2021 | 08:50

O familie este îngenuncheată de durere, după ce fiul lor în vârstă de 29 de ani s-a stins din viață la o pomană la care lua parte în Cluj. Tânărului, originar din Satu Mare, i-a fost acordat primul ajutor, însă nu a mai putut fi salvat. Medicii de pe ambulanță, sosiți la fața locului, au fost nevoiți să constate decesul tânărului. 

Un tânăr în vârstă de 29 de ani din Satu Mare se afla la o pomană în Cluj, alături de familia sa. Acesta s-a electrocutat, în momentul în care a mers să scoată din priză o pompă de apă care era folosită pentru fântână. În acel moment, familia i-a acordat primul ajutor până când echipajul de pe ambulanță a sosit la fața locului.

Din nefericire, tânărul în vârstă de 29 de ani nu a mai putut fi salvat de către medicii de pe ambulanță, iar aceștia au fost nevoiți să declare decesul. Tragedia s-a produs în momentul în care a scos pompa de apă din priză. Atunci, tânărul era ud pe mâini și pe corp și s-a electrocutat. Familia lui a sunat imediat la 112, iar până când medicii au sosit, i-au acordat primul ajutor. Din păcate, fără rezultate. La fașa locului a sosit un echipaj de ambulanță de la Dej, alături de un elicopter din Jibou. Satul se afla la o distanță de un kilometru de oraș. Timp de 45 de minute a fost resuscitat, însă trupul acestuia nu a răspuns manevrelor, astfel că a fost declarat decesul.

Caz șocant în județul Bihor. Un bebeluș a murit după ce s-a înecat cu o bomboană

Un bebeluș, în vârstă de doar un an din comuna bihoreană Derna a murit, pentru că s-a înecat cu o bomboană. Disperați de faptul că și-au pierdut copilul, părinții acestuia au luat la bătaie echipajul SMURD care venise să îl salveze, dar nu a reușit.

Incidentul s-a petrecut sâmbătă seară. Imediat după ce decesul a fost pronunțat, părinții minorului au început să fie violenți, spărgând geamurile, luneta și parbrizul ambulanței. Poliția a deschis un dosar penal.

„În data de 24 iulie, în jurul orei 20:45, în dispecerat a fost primit un apel prin 112, cu privire la un copil de un an care s-a înecat cu o bomboană în comuna Derna. La locul evenimentului a fost mobilizat echipajul de pompieri paramedici din cadrul Detașamentului de pompieri Marghita. La sosirea la adresa indicată, echipajul a fost agresat verbal și fizic iar ambulanța SMURD a fost vandalizată de către persoanele aparținătoare.

Conducătorul ambulanței a suferit contuzii în zona capului și în zona abdomenului, iar ceilalți membri ai echipajului au fost agresați doar verbal”, a declarat maiorul ISU Crișana, Camelia Roșca, potrivit Bihon.ro.

sursă foto: Pixabay

Urmărește Cancan.ro pe Google News
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București Activează în presa online de mai bine de 4 ani
Parteneri
Regele Charles se simte din ce în ce mai RĂU, după diagnosticul de cancer! Ce se pregătește, de fapt, la Buckingham
Regele Charles se simte din ce în ce mai RĂU, după diagnosticul de cancer! Ce...
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
Mădălina Ghenea, cea mai INCENDIARĂ filmare din an! A RIDICAT temperatura din termometre
Mădălina Ghenea, cea mai INCENDIARĂ filmare din an! A RIDICAT temperatura din termometre
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ungaria și propunerea surprinzătoare pentru „dușmanul de moarte”, România. De ce nu a fost posibilă unirea cu țara noastră
Ungaria și propunerea surprinzătoare pentru „dușmanul de moarte”, România. De ce nu a fost posibilă...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
O femeie era milionară de cel puțin o lună, dar nu și-a dat seama. Descoperirea care i-a schimbat viața
O femeie era milionară de cel puțin o lună, dar nu și-a dat seama. Descoperirea...
O nouă filmare a atacului cu bombă din timpul retragerii trupelor americane din Afganistan contrazice raportul Pentagonului
O nouă filmare a atacului cu bombă din timpul retragerii trupelor americane din Afganistan contrazice...
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Cine este femeia cu cei mai mari pomeți din lume! Anastasia are 36 de ani și este mândră de înfățisarea ei: „Pot să mă iubesc în fiecare zi cu ușurință!”
Cine este femeia cu cei mai mari pomeți din lume! Anastasia are 36 de ani...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a trăit „Au fost restaurante care nu m-au primit. A căzut cerul pe mine.”
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai vorbesc:
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai...
Acesta e cel mai sigur etaj dintr-un bloc în caz de cutremur. Ești mai în siguranță și sunt șanse mari să supraviețuiești la un seism puternic
Acesta e cel mai sigur etaj dintr-un bloc în caz de cutremur. Ești mai în...
Insula din Europa unde te bucuri de soare și vreme bună 320 de zile pe an. E la două ore de România și poți avea o vacanță de vis aici
Insula din Europa unde te bucuri de soare și vreme bună 320 de zile pe...
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă...
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Ministrul agriculturii din Ucraina a fost arestat
Ministrul agriculturii din Ucraina a fost arestat
Ungaria a dat ordin. Șoferii români care au interzis peste graniță. Se aplică din 1 Mai
Ungaria a dat ordin. Șoferii români care au interzis peste graniță. Se aplică din 1...
Oana Zăvoranu a ajuns la fundul sacului. Vedeta își vinde haine din garderobă.
Oana Zăvoranu a ajuns la fundul sacului. Vedeta își vinde haine din garderobă.
BANCUL de vineri | Soțul, nevasta și câinele vecinului
BANCUL de vineri | Soțul, nevasta și câinele vecinului
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu:
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
Ce moștenire le va lăsa Dan Negru copiilor: „În lumea civilizată asta e o normalitate. La noi e o minune”
Ce moștenire le va lăsa Dan Negru copiilor: „În lumea civilizată asta e o normalitate....
Afacerea care poate să te îmbogățească peste noapte. A luat amploare în România și succesul e unul uriaș
Afacerea care poate să te îmbogățească peste noapte. A luat amploare în România și succesul...
Țara europeană în care unele morminte au gratii. Motivul incredibil pentru care au fost făcute așa
Țara europeană în care unele morminte au gratii. Motivul incredibil pentru care au fost făcute...