Un preot din Argeș a chemat poliția la o înmormântare, după ce a văzut ceva neobișnuit la femeia decedată

Publicat: 27/12/2020 | 09:29

Situație neobișnuită în Argeș. În timp ce se afla la înmormântare, preotul care oficia slujba a văzut o năframă în jurul gâtuui femeii de 73 de ani care murise. Părintele a sunat rapid la poliție pentrua face cercetările unei posibile crime sau sinucideri.

Slujba de înmormântare avea loc în comuna Pietroșani, județul Argeș. Totul a fost oprit odată cu sosirea oamenilor legii. Preotul observase la gâtul femeii nu doar năframa respective, ci și câteva urme de leziunii. Polițiștii au luat măsuri pentru a stabili cu exactitate cauzele decesului.

La fața locului s-au deplasat polițiștii secției rurale Domnești. Cadavrul femeii a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Argeș, unde s-a stabilit că, de fapt, bătrâna s-a spânzurat.

Familia a ascuns că s-a sinucis

Se pare că familia decedatei ar fi ascuns faptul că s-a sinucis pentru a avea parte de o slujbă creștină.

„Dacă s-a ajuns ca familia să mintă și preoții, pentru o înmormântare creștină, este foarte grav. Au arătat adevărata lipsă de credință în fața lui Dumnezeu”, a povestit o sursă apropiată familiei. „Dacă nu cumva a fost strânsă de gât, într-un moment de furie”, a mai adăugat o altă sursă apropiată.

Rudele femeii decedate au mers la doctorul de familie și au susținut că femeia a decedat pentru că era bolnavă. Pentru că o știa pe bătrână cu probleme de sănătate, doctorul a eliberat certificatul medical constatator al decesului.