Un pacient cu COVID-19 a fugit din spital, dar a fost prins de medici și polițiști și dus înapoi, pe sus. „Ajutor, ajutor, șefu!”

Publicat: 08/12/2020 | 12:42

Scandal pe o stradă din Drobeta Turnu Severin. Un pacient cu SARS-CoV-2, internat la Spitalul Județean Drobeta Turnu-Severin, a fugit, luni seară, din unitatea medicală. Medicii l-au prins din urmă și l-au dus din nou în spital. Pacientul a început să ţipe când a fost luat pe sus de poliţişti şi medici.

Imaginile cu pacientul fugit din Spitalul Județean au fost postate pe retelele de socializare și au devenit virale. Bolnavul nu a ajuns prea departe când a fost prins de medici și polițiști.

În înregistrare se aude cum bărbatul strigă după ajutor, în timp ce este luat pe sus și dus înapoi în spital.

„Ajutor, ajutor, șefu!”, se aude vocea pacientului, pe filmare.

Pacientul a fost prins în apropierea spitalului

Dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor

Inspectoratul Județean de Poliție a deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolii, în acest caz, pentru că pacientul era confirmat cu COVID-19 și a părăsit spitalul.

„Poliția Drobeta Turnu-Severin a fost sesizată de o unitate medicală, din municipiu, cu privire la faptul că o persoană confirmată SARS-COV 2 a părăsit secția, fără acordul personalului de serviciu. (VEZI AICI: PACIENT CU COVID-19, MĂRTURII CUTREMURĂTOARE. CUM A ÎNDURAT CHINUL DE LA ATI: „TREBUIA SĂ REZIST PENTRU COPIII MEI”)

La fața locului, s-a deplasat echipa operativă, care, în urma verificărilor efectuate, a stabilit că aspectele sesizate se confirmă, bărbatul fiind depistat în municipiu, moment în care au fost anunțați reprezentanții spitalului, care au preluat persoana și au reinternat-o.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor”, a declarat Andreea Rădoi, purtător de cuvânt IPJ Mehedinţi. (NU RATA: TULBURĂTOR! PACIENȚII BOLNAVI DE CORONAVIRUS DE LA ATI ÎȘI IAU RĂMAS BUN DE LA FAMILIE PRIN APEL VIDEO)

Pacientul este acum internat la secţia de boli infecţioase din Sptialul Județean.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.