UDMR a anunțat că susține autonomia maghiarilor din România: ”Reprezentăm interesele acestei comunităţi”

Publicat: 05/05/2020 | 21:47

UDMR a transmis, marţi, printr-un comunicat oficial, că militează de trei decenii pentru păstrarea identităţii culturale şi lingvistice a maghiarilor din România.

Senatorii au votat marți respingerea a două proiecte de lege privind autonomia, depuse în Parlament în urmă cu 16 ani. Proiectele au fost „uitate” în Senat, care este cameră decizională.

În contextul dezbaterilor din camera superioară a Parlamentului, UDMR transmite că susține principiul autonomiei, pentru că este „un instrument pentru păstrarea identității culturale și lingvistice a comunității maghiare din România”.

CITEȘTE ȘI: Un transport agabaritic, adus în miez de noapte în Suceava, a creat vâlvă în rândul oamenilor. Ce se ascundea înăuntrul lui

 „Acest fapt nu este o surpriză sau un secret. Reprezentăm interesele acestei comunităţi în mod consecvent, transparent şi democratic”, au precizat cei din UDMR.

Uniunea Democrată a Maghiarilor din România precizează că „de câteva zile este martora unei avalanşe de acuzaţii şi critici atât la adresa comunităţii maghiare din România, cât şi la adresa UDMR”.

CITEȘTE ȘI: O elevă din Vaslui i-a trimis o scrisoare primarului prin care îi cere un telefon pentru școala online. Ce i-a răspuns edilul

„Astăzi, la propunerea Partidului Naţional Liberal, Senatul dezbate în regim de urgenţă un proiect legislativ uitat de 16 ani în sertarele Parlamentului. Fără să intrăm în amănuntele unei propuneri făcute acum 16 ani, care reflectă realitatea şi contextul de atunci, susţinem principiul care stă la baza acestuia: autonomia, un instrument pentru păstrarea identităţii culturale şi lingvistice a comunităţii maghiare din România”, mai spune UDMR.