Ucraina, noul partener NATO. Aderarea la Alianță, provocare pentru Rusia?

Publicat: 12/06/2020 | 22:03

Ucraina a devenit partener NATO. Unii diplomați consideră că acest parteneriat mai strâns nu este un pas suplimentar pentru aderarea Ucrainei la Alianţă, dar ar putea fi perceput ca o provocare la adresa Rusiei, potrivit DPA, citat de Agerpres.

Noul statut al Ucrainei îi va permite să participe la mai multe programe şi exerciţii şi să aibă un acces mai mare la informaţiile clasificate ale NATO, a anunţat Alianța, vineri, într-un comunicat de presă.

CITEȘTE ȘI: Apartamentul în care a fost găsit este singura avere a lui Costin Mărculescu. Moștenitorul locuinței nici nu știe că actorul a murit

Potrivit comunicării, Alianţa Nord-Atlantică îşi va adapta relaţiile cu Ucraina în funcţie de domeniile de interes reciproc.

Finlanda, Australia, Suedia, Iordania şi Georgia sunt de asemenea parteneri în cadrul aceluiași acord cu NATO.

CITEȘTE ȘI: Raed Arafat, atac dur după ce a fost criticat din cauza măsurilor luate împotriva coronavirusului: ”S-a ajuns prea departe!”

Diplomaţi citaţi de DPA au apreciat că această decizie nu este un pas mai aproape de aderarea la Alianță, subliniind că Ucraina este deja un partener al NATO de mulţi ani, participând cu trupe la operaţiunile din Afganistan şi Kosovo, precum şi la unele manevre.

Cu toate acestea, decizia va fi percepută cel mai probabil de Moscova drept o provocare, potrivit DPA.

CITEȘTE ȘI: Anchetă epidemiologică în Prahova! Nouă pompieri de la Detașamentul Câmpina, confirmați cu SARS-COV-2

Rusia critică de mult timp extinderea NATO spre Est şi faptul că trupe ale unor ţări membre staţionează în țări foste membre ale blocului comunist.

NATO a oferit Ucrainei perspectiva de admitere în Alianţă în 2008, notează DPA.