Trustul Intact, decizie radicală în pandemie de coronavirus! Au tăiat salariile iar o parte din angajaţi au fost suspendaţi

Publicat: 19/03/2020 | 10:55

Conducerea grupului media Intact a decis, în plină pandemie de coronavirus, să reducă salariile companiei cu 20% timp de o lună. Măsura se aplică tututor posturilor din trust.

Pe lângă reducerea venitului lunar, o parte dintre angajați vor fi suspendați în această perioadă. Este vorba de personalul emisiunilor care în prezent sunt oprite, informează Pagina de Media.

Într-un mesaj către angajați, Mihai Gâdea explică ce se va întâmpla în perioada următoare la Antena 3: „Am decis să ne organizăm activitatea astfel ca fiecare angajat să lucreze 128 ore pe lună, în loc de 160, ceea ce presupune plata a 80% din venit pe o perioadă de 30 de zile, astfel încât să traversăm cu bine această perioadă.

Sper ca această situație să se încheie curând, să revenim la planurile inițiale și să construim împreună, așa cum am făcut până acum. Vă mulțumesc pentru că înțelegeți situația și pentru că alegeți să vă faceți zilnic meseria cu bună credință”, mai scrie Mihai Gâdea.

Poziția oficială a trustului

Contactați de aceeași sursă menționată mai sus, în legătură cu măsurile luate, oficialii Antena Group au explicat, fără alte detalii, că aceste măsuri au un caracter temporar.

Iată poziția Intact

„Intact Media Group ia măsuri care să asigure respectarea misiunii față de public.

Situația generată de epidemia COVID-19 a afectat proiectele in derulare din cadrul Intact Media Group și a impus luarea unor măsuri care să asigure continuitatea activității și respectarea misiunii față de public.

Aceste măsuri au un caracter temporar și sunt menite a ne asigura pe termen lung respectarea angajamentelor față de telespectatori, de angajați și de partenerii de business.”

Antena Group a mai anunțat o serie de măsuri în contextul epidemiei de coronavirus. Printre acestea, pe lângă măsurile de protectie a angajaților (lucrul de acasă) suspendarea filmărilor pentru programe precum Chefi la cuțite, Next Star sau serialul Sacrificiul, dar și renunțarea la emisiunile înregistrate de la Antena 3.

La Antena Stars, matinalul a fost mutat între 10.00 și 13.00 (față de 8.00-12.00), iar emisiunea Agenția VIP cu Cristi Brancu nu va mai avea ediții în timpul săptămânii, doar sâmbăta și duminica.