Soțul femeii infectată cu noua tulppină COVID-19 a făcut primele declarații: ”

Publicat: 11/01/2021 | 16:14

Soţul femeii infectată cu noua tulpină COVID-19 a mărturisit că aceasta se simte bine şi a avut doar simptomele unei banale răceli.

Potrivit DSP Giurgiu, femeia s-a prezentat, împreună cu copilul, în ianuarie, la camera de gardă a UPU din cadrul Institutului Matei Balș, prezentând simptome ușoare. Au fost testate, au primit tratament și au fost trimise acasă, iar o zi mai târziu, DSP Giurgiu a primit rezultatele testelor, care confirmau infectarea cu noul coronavirus.

Potrivit soțului femeii, ea a avut simptomele unei răceli banale.

”Toata familia este bine, nu avem nicun fel de probleme cu starea de sănătate. A fost o simpla răceala și atât. O banală răceală! Nu a avut gust, nu a avut miros. Am fost până în Crăciun la cumparaturi, în supermarket… Sărbătorile le-am făcut acasă, și de Crăciun și de Revelion. Nu am ieșit din țară, se poate verifica! Eu nu sunt bolnav și nici copilul cel mare, nu am avut niciun simptom și am ieșit negativi. Trăim toți într-o casă”, a declarat bărbatul pentru Antena 3.

Pe 4 ianuarie, au mai fost testați 5 membri ai aceleași familii, deoarece prezentau simptome ușoare. Au fost confirmați pozitiv atât părinții bărbatului, cât și un muncitor care lucra pentru ei.

”Soția, mama, tatăl meu și cineva care lucrează la noi. Au venit de la Primarie, ne-au sunat în fiecare dimineață și ne-au întrebat dacă avem nevoie de ceva. Ne-au sunat și cei de la DSP, cei de la Poliție ne-au verificat. Noi nu dorim sa raspândim boala.

Așteptăm să vină acasă, să ne repetăm testele, să vedem. De duminica trecută suntem toți în izolare. Pozitiv a ieșit și tata, și omul care lucreaza la noi, nici măcar un simptom nu au avut, să fie infundat, răcit. Eu de ce nu am luat și copilul cel mare?”, a mai spus bărbatul.