Sorin Ovidiu Vîntu, eliberat condiționat din închisoare. Decizia magistraților este definitivă

Publicat: 27/03/2020 | 16:23

Tribunalul Bucureşti a decis, vineri, eliberarea condiționată a omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu din Penitenciarul Rahova, unde executa 11 ani închisoare, pedeapsă rezultată ca urmare a contopirii condamnărilor primite în mai multe dosare. Decizia magistraților este definitivă.

Ultima condamnare de 10 ani închisoare a fost primită de Vîntu în aprilie 2018, într-un dosar privind delapidarea patrimoniului Asociaţiei Salariaţilor din cadrul SNP Petrom SA, scrie Agerpres. 

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) arătau, la data trimiterii rechizitoriului în instanţă, că în perioada 2005 – 2006, Liviu Luca, Sorin Ovidiu Vîntu şi Octavian Ţurcan au constituit un grup infracţional organizat ce a avut drept scop iniţial obţinerea de fonduri materiale din patrimoniul Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA, prin delapidarea acesteia.

Ce s-a întâmplat în ianuarie

Eliberarea condiționată vine după ce în urmă cu două luni, în ianuarie, Judecătoria Sectorului 5 a respins cererea de eliberare depusă de Vîntu.

Omul de afaceri mai are la activ 8 ani închisoare în dosarul FNI (februarie 2017), 6 ani şi 2 luni închisoare în dosarul falimentării companiei Petromservice (iulie 2016), 2 ani închisoare pentru favorizarea lui Nicolae Popa (ianuarie 2014), un an închisoare pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă (iunie 2012).