Senatorul Daniel Zamfir, declarații acide despre Guvernul Orban: ”Nu guvernează pentru oameni”

Publicat: 23/12/2019 | 20:58

Senatorul Daniel Zamfir a reacționat la adresa Guvernului Orban cu privire la bugetul pe anul 2020, precum și la eliminarea taxei pe activele bancare.

”INCA O DECIZIE IMPOTRIVA OAMENILOR
Decizia Guvernului de a elimina taxa pe activele bancare arata in mod clar linia pe care va merge Guvernul Orban: favorizarea bancilor si a companiilor multinationale. Taxa pe activele bancare era practic un instrument care-i determina pe bancheri sa mareasca dobanda la depozitele populatiei si sa reduca dobanda la credite. Sa spuna ministrul „praf” de la finante cat au platit bancile pana acum acea taxa si veti avea o mare surpriza. De ce a facut-o? Cu ce se aleg aleg oamenii din asta? E limpede ca acest guvern NU guverneaza pentru oameni ci in interesul bancilor si al multinationalelor!”, a scris senatorul pe contul său de socializare.

Ludovic Orban a anunțat,luni, în plenul reunit al Parlamentului, că Guvernul își asumă răspunderea pe Legea bugetului de stat pentru anul 2020. Premierul Orban a precizat că au fost acceptate mai multe amendamente pentru suplimentarea sumelor destinate infrastructurii, dar și pentru mediu.

„Avem amendamente pentru obiective din domeniul mediului prezentate de USR pentru operaționalizarea sumalului masei lemnoase. Avem de asemenea alocări pentru sistemele mobile de măsurare a calității aerului și pentru alte obiective importante din domeniul mediului. Sigur, că mi-ar fi foarte greu să trec în revistă toate amendamentele formulate. Există fără discuție posibilitatea ca unele amendamente cu efecte benefice să nu le fi putut accepta. Credeți-mă, este vital pentru România să dea un semanl ferm că pornește lupta cu dezechilibrele economice, readuce bugetul de stat și în general indicatorii macro-economci spre echilibru”, a afirmat premierul Ludovic Orban, luni, în fața plenului reunit al Paralamentului.

Premierul Ludovic Orban a precizat că au fost acceptate amendamente și pentru suplimentarea sumelor alocate proiectelor de infrastructură, amintind de autostrăzile Târgu Mureș-Iași-Ungheni sau Comarnic-Brașov, dar și pentru întreținerea drumurilor naționale.

„Nu poți să generezi cheltuieli la nesfârșit făra venituri. Oricine vine și zice că vrea să dea ceva trebuie să spună de unde dă acei bani. Dacă ne permitem să cheltuim mai mult un an, doi, există riscul ca 10 ani de zile noi și copii noștrii vor da o parte din resursele adunate la bugetul de stat, pentru a plăti datorii. Resursele financiare trebuie folosite pentru investiți, ca într-o casă. Dacă nu schimbăm filozofia bugetară, dacă nu prioritizăm alocarea bugetului către investiții și creșterea calității educației, creșterea calității în serviciul de sănătate, riscăm să ajungem la un momentdat, nu suntem departe, să nu ne ajungă bugetul să paltim salarii, pensii sau subvenții de pensii„, a atras atenția premierul Orban, de la tribuna Camerei Deputaților.