Șase cazuri de coronavirus au fost confirmate în România! Ultimul pacient înregistrat cu Covid-19 este din Suceava

Publicat: 04/03/2020 | 17:11

Numărul pacienților români diagnosticați pozitiv cu coronavirus a ajuns la șase. Două noi cazuri au fost confirmate astăzi.

Primul caz confirmat astăzi vine din Timișoara și este vorba despre nepotul bărbatului de 47 de ani, diagnoticat zilele trecute cu Covid-19, în Timișoara.

Cel de-al doilea caz confirmat astăzi este la o peroană de 71 de ani, din Suceava, conform Grupului de Comunicare Strategică.

Pacientul s-a întors din Lombardia în data de 28 februarie și se afla în autoizolare. Conform primelor informații din teritoriu, în data de 2 martie 2020, bărbatul s-a prezentat la Spitalul Județean de Urgență Suceava, Secția de Boli Infecțioase, cu febră și frisoane, și a rămas internat.

Pacientului i s-au recoltat probe, inclusiv pentru testul de Covid-19, al cărui rezultat a ieșit pozitiv. El a fost transferat la Clinica de Boli Infecțioase din Iași.

Secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Nelu Tătaru, a spus că bărbatul are și alte probleme de sănătate.

El a precizat că va fi făcută o anchetă epidemiologică și că pasagerii din autocarul cu care s-a întors bărbatul de 71 de ani vor fi plasați fie în carantină, fie în izolare.