Acasă » Știri » S-a ridicat carantina pentru Grecia! Ce trebuie să facă românii care pleacă acolo în vacanță

S-a ridicat carantina pentru Grecia! Ce trebuie să facă românii care pleacă acolo în vacanță

De: Cristian Blanuta 19/04/2021 | 15:58
S-a ridicat carantina pentru Grecia! Ce trebuie să facă românii care pleacă acolo în vacanță

Este anunțul care îi bucură pe români, și nu numai: Grecia a renunțat la carantina obligatorie pentru turiști. Este vorba despre cei din UE, dar și din alte țări. Ce condiții trebuie, însă, să respecte turiștii.

Autoritățile din Grecia au anunţat ridicarea carantinei obligatorii de şapte zile, aceea aplicată turiștilor care sunt „rezidenţi permanenţi din statele membre ale Uniunii Europene, Spaţiul Schengen, Marea Britanie, Statele Unite, Israel, Serbia şi Emiratele Arabe Unite”.

Astfel, carantina va fi ridicată pentru zborurile „ale căror pasageri au primit cele două doze de vaccin” sau care „sunt negativi la virus şi au un test negativ de depistare a coronavirusului, realizat în ultimele 72 de ore”, este parte dintr-un comunicat al aviaţiei civile din Grecia (YPA). (CITEȘTE ȘI: SFATURI PENTRU ROMÂNII CARE VOR SĂ CĂLĂTOREASCĂ ÎN GRECIA. LOCKDOWN-UL RĂMÂNE ÎN VIGOARE)

Se va întâmpla chiar de luni, însă celelalte „restricţii pentru zborurile interne sau internaţionale vor rămâne în vigoare până la 26 aprilie”, a precizat aviaţia civilă. Va reevalua apoi cu regularitate reglementările, în funcţie de situaţia sanitară, scrie Antena 1.

Grecia deschide porțile turismului la mijlocul lunii mai

În aceste condiții, Grecia, care a pierdut foarte mult din cauza pandemiei, turismul, principal sursă de venit, fiind închis, se pregătește să deschidă porțile. La mijlocul lunii mai se va întâmpla. Guvernul a anunțat intenția de a deschide din această săptămână frontierele pentru turiştii care provin din UE sau din alte ţări şi care dispun fie de un certificat de vaccinare, fie de teste PCR de depistare. „Este un proiect pilot”, a spus Aristotelia Peloni, purtătorul de cuvânt al Guvernului. „Vizitatorii pot intra fie cu certificat de vaccinare fie cu un test negativ PCR”, a continuat Peloni. (NU RATA: GRECIA DĂ STARTUL SEZONULUI TURISTIC! CEI CARE PLĂNUIESC O VACANȚĂ PE TERITORIUL ELEN TREBUIE SĂ ÎNDEPLINEASCĂ ANUMITE CONDIȚII)

În Grecia sunt între 2.000 şi 4.000 de cazuri noi de coronavirus, iar magazinele s-au redeschis pe 5 aprilie, dar restaurantele nu îşi vor relua activitatea până pe 5 mai. Tot Peloni avea să anunțe că o relansare completă a sezonului turistic de la la începutul lunii mai se va face în funcție de evoluția pandemiei de coronavirus.

Sursa foto: pixabay.com

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția de Moldova), SPORT citeste mai mult
Parteneri
Diagnosticul de cancer al prințesei Kate Middleton: Meghan și Harry pun sare pe rana regală?
Diagnosticul de cancer al prințesei Kate Middleton: Meghan și Harry pun sare pe rana regală?
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii au înnebunit când au văzut-o
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Shakira a RENUNȚAT la lenjerie! Fotografia SURPRINZĂTOARE a apărut pe net
Shakira a RENUNȚAT la lenjerie! Fotografia SURPRINZĂTOARE a apărut pe net
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Gabriela Cristea, succes în afaceri. Mama adoptivă a vedetei rupe tăcerea: „Știu că le merge foarte bine”
Gabriela Cristea, succes în afaceri. Mama adoptivă a vedetei rupe tăcerea: „Știu că le merge...
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a arestat pe iubitul ei
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Un copil de 10 ani a făcut o mărturisire care le-a dat fiori polițiștilor și a dus la rezolvarea unui caz de crimă vechi de 2 ani
Un copil de 10 ani a făcut o mărturisire care le-a dat fiori polițiștilor și...
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
„Să fii puternică!”. Bianca Comănici, în lacrimi! Ce a pățit tânăra? Fanii sunt îngrijorați
„Să fii puternică!”. Bianca Comănici, în lacrimi! Ce a pățit tânăra? Fanii sunt îngrijorați
Pensiile din luna mai intră înainte de Sărbătorile de Paște! Premierul Marcel Ciolacu a făcut anunțul chiar în ședința de guvern
Pensiile din luna mai intră înainte de Sărbătorile de Paște! Premierul Marcel Ciolacu a făcut...
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în familie. „Niciodată nu a ținut de note sau copiii să fie olimpici.”
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea:
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea: "Nu mai vreau să...
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Cele mai ieftine Smart TV-uri la Altex, eMag și Flanco. Prețuri pentru toate buzunarele
Cele mai ieftine Smart TV-uri la Altex, eMag și Flanco. Prețuri pentru toate buzunarele
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol! Imaginile din interiorul vilei i-au uluit pe toți
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol!...
Orășelul din România unde se produce un deliciu apreciat în întreaga lume. Străinii sunt înnebuniți după el
Orășelul din România unde se produce un deliciu apreciat în întreaga lume. Străinii sunt înnebuniți...
Condimentul pe care trebuie să-l pui în omletă. Are un efect fantastic asupra organismului, te menține în cea mai bună formă
Condimentul pe care trebuie să-l pui în omletă. Are un efect fantastic asupra organismului, te...
Vestea DESPRE PENSII pe care o așteptau milioane de români. SE PREGĂTEȘTE egea la Guvern
Vestea DESPRE PENSII pe care o așteptau milioane de români. SE PREGĂTEȘTE egea la Guvern
Adrian „Beleaua” Corduneanu dă cărțile pe față după moartea lui Costel cel Mare
Adrian „Beleaua” Corduneanu dă cărțile pe față după moartea lui Costel cel Mare
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul...
Decizie de ultimă oră pentru cei care au TELEFOANE mobile. Noua regulă va fi OBLIGATORIE
Decizie de ultimă oră pentru cei care au TELEFOANE mobile. Noua regulă va fi OBLIGATORIE
Veste excelentă pentru pensionari înainte de Paște. Când vor fi virați banii
Veste excelentă pentru pensionari înainte de Paște. Când vor fi virați banii
3 zodii care nu își vor cere NICIODATĂ iertare. Nu aștepta scuze de la acești nativi!
3 zodii care nu își vor cere NICIODATĂ iertare. Nu aștepta scuze de la acești...
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce blonda a anunţat relaţia!
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de...
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de ziua ei de naștere
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
Gabriela Cristea a avut o copilărie de coșmar. Cum se comportau părinții ei: „Bătaia e ruptă din rai”
Gabriela Cristea a avut o copilărie de coșmar. Cum se comportau părinții ei: „Bătaia e...
Ce conține sarea roz de Himalaya și de unde provine, de fapt. Mulți care au cumpărat-o vor fi dezamăgiți
Ce conține sarea roz de Himalaya și de unde provine, de fapt. Mulți care au...
Ce se află, de fapt, în interiorul Lunii. Oamenii de știință au făcut marea dezvăluire
Ce se află, de fapt, în interiorul Lunii. Oamenii de știință au făcut marea dezvăluire