România, la un pas de Scenariul 4. Câte cazuri noi de coronavirus au fost confirmate în ultimele 24 de ore și care este bilanțul total

Publicat: 30/03/2020 | 12:59

Până astăzi, 30 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.952 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 1.952 de persoane confirmate pozitiv, 180 au fost declarate vindecate și externate (55 la Timișoara, 85 la București, 19 la Iași, 7 la Craiova, 11 la Constanța și 3 la Cluj).

Totodată, până acum, 44 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timișoara, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Ialomița și Satu Mare, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 192 noi cazuri de îmbolnăvire. Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 1 și 90 de ani.

(CITEȘTE ȘI: CUM E POSIBIL? UN FILM DIN 2011 A PREVĂZUT ÎN TOTALITATE PANDEMIA DE CORONAVIRUS DIN 2020. CUM A APĂRUT VIRUSUL UCIGAȘ, DE FAPT)

Măsuri referitoare la circulația persoanelor de peste 65 de ani

Începând de ieri, 29 martie, odată cu intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 4, circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în exteriorul locuinței/gospodăriei, este permisă și în afara intervalului orar 11.00-13.00, dacă aceasta se face pentru rezolvarea problemelor de natură medicală, precum tratamentele oncologice planificate, dializă etc. Pentru verificarea motivului deplasării, persoanele cu vârsta peste 65 de ani prezintă o declarație pe propria răspundere completată în prealabil. Totodată, circulația persoanelor peste 65 de ani în afara locuinței/gospodăriei, este permisă și în intervalul orar 20.00 – 21.00, pentru a asigura nevoile animalelor de companie/domestice doar în proximitatea locuinței/gospodăriei, fără a fi necesară completarea unei  declarații.

De asemenea, începând de ieri, 29 martie, persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităților competente, vor fi sancționate contravențional conform și vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea lor. Persoanele care nu respectă condițiile izolării la domiciliu și sunt identificate în afara spațiului de izolare, vor fi sancționate contravențional și vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea lor.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 981 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 30 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

(VEZI ȘI AICI: CRIZA MONDIALĂ GENERATĂ DE CORONAVIRUS SE VA ÎNCHEIA PE 12 IULIE 2021. ULTIMA TEORIE A CONSPIRAȚIEI)