Raed Arafat, sfaturi referitoare la adaptarea concediilor în funcție de noul coronavirus: ”Lumea trebuie să-și facă vacanța în România. E mult mai ușor să eviți lucrurile rele…”

Publicat: 30/04/2020 | 23:38

Românii trebuie să se adapteze noilor condiții impuse de această criză a coronavirusului, cu atât mai mult cu cât este departe de a se încheia. Concidiile trebuie adaptate, spune șeful DSU, iar oamenii ar trebui să își facă vacanțele în România. 

Pandemia de coronavirus va lăsa urme și în ceea ce privește modul de abordare a perioadelor de relaxare, în viitorul apropiat, iar vacanțele vor fi cu totul altfel decât până acum. Raed Arafat recomandă românilor să ia în calcul concedii în țară, fiindcă riscurile pot fi mult mai ușor evitate în felul acesta.

”Vacanțele de anul acesta vor fi adaptate. Nu știu când, dar vor fi cu măsuri compensatorii. Lumea trebuie să își calculeze să își facă vacanța în România. E mult mai ușos să eviți lucrurile rele. Doi, e un sprijin pentru turismul nostru. Vacanța nu va începe de 1 mai. După 15 mai se vor anunța măsurile și vedem unde țintim. E prea devreme să vă spun ceva. Multe din lucrurile spuse sunt luate cu multă precauție”, a ținut să precizeze Raed Arafat, șeful DSU.

(CITEȘTE ȘI: SITUAȚIE SUMBRĂ PENTRU ANGLIA! APROAPE O TREIME DIN AZILELE DE BĂTRÂNI AU DEVENIT FOCARE DE CORONAVIRUS)

”Neversea și Untold nu vor avea loc”

Raed Arafat a mai spus că festivalurile ”Neversea” și ”Untold” nu vor avea loc, anul acesta, fiind mai bine să ”amâni sau să scapi un an” decât să investești ”prost” banii. Șeful DSU a mai dezvăluit și că nu a avut concediu din anul 2004, asta neînsemnând că nu îi înțelege pe cei care și-au programat deja vacanțele.

”Noi nu putem să dăm răspuns la orice. Contează totul de evoluție. Dacă la vară vedem că e ok, atunci avem curajul să spunem că anumite evenimente se pot desfășura. E un an total atipic. Neversea și Untold nu vor avea loc. Era important pentru ei să știe. Mai bine să amâni sau să scapi un an decât să investești prost banii. Eu din 2004 nu am avut vacanță, dar nu înseamnă că nu îi înțeleg pe cei care și-au programat vacanțele”, a mai spus Raed Arafat la Antena 3.

(VEZI ȘI AICI: ANCHETĂ ÎN BOTOȘANI! O ASISTENTĂ A INFECTAT INTENȚIONAT ALTE PERSOANE CU CORONAVIRUS)