Prognoza specială. Cum va fi vremea în București în următoarele trei zile

Publicat: 06/01/2021 | 10:53

Administrația Națională de Meteorologie a transmis prognoza specială pentru municipiul București.  Iată cum va fi vremea în capital în următoarele trei zile.

PROGNOZĂ SPECIALĂ PENTRU INTERVALUL 06.01.2021 ORA 14:00 – 09.01.2021 ORA 10:00 ZONA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

06.01.2021 ORA 14:00 -07.01.2021 ORA 08:00. Vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal pentru această dată. Temperatura maximă se va situa în jurul valori de 12 grade, iar minima de joi dimineață va fi de 3…5 grade.

Cerul se va înnora treptat, iar spre sfârșitul intervalului, probabilitatea pentru ploi slabe va fi în creștere. Vântul va sufla în general slab. 07.01.2021 ORA 08:00 -08.01.2021 ORA 08:00 Vremea se va menține caldă pentru prima decadă a lunii ianuarie.

Cerul va fi temporar noros și trecător va ploua în prima parte a zilei și din nou spre sfârșitul nopții de joi spre vineri. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în timpul zilei, când viteza la rafală va atinge 35…40 km/h. Temperatura maximă va fi de 9…10 grade, iar cea minimă va fi de 1…2 grade.

08.01.2021 ORA 08:00 -09.01.2021 ORA 10:00. Vremea va fi închisă și va răci accentuat. Temporar va ploua, în general moderat cantitativ, iar în cursul nopții, cu o probabilitate destul de mare, trecător se vor semnala precipitații mixte.

Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 4 grade, iar cea minimă va fi de 0…2 grade.

Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentele informații meteorologice, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice.