Pro TV a difuzat pentru a 14-a oară filmul „Singur acasă”. Incredibil câți români s-au uitat de această dată

Publicat: 09/12/2019 | 09:21

”Singur Acasă” – titlu original ”Home Alone” – este un film de comedie apărut în 1990. Filmul a fost produs de John Hughes și regizat de Chris Columbus. Rolul principal a fost deținut de Macaulay Culkin, în rolul lui Kevin McCallister, iar figura sa a devenit de-a dreptul emblematică. Filmul a fost nominalizat la două premii Oscar și la două Globuri de Aur. 

În fiecare iarnă, ”Singur acasă” este propus telespectatorilor, iar Pro TV l-a difuzat pentru a paisprezecea oară. Ei bine, spre surpriza tuturor celor care urmăresc audiențele TV, ”Singur acasă” s-a clasat, din nou, pe primul loc, potrivit informațiilor furnizate de paginademedia.ro.

Peste 2,2 milioane de români s-au uitat, în fiecare minut, la filmul ”Singur Acasă”, Macaulay Culkin și Joe Pesci. Anul trecut, filmul a fost urmărit de aproape 2,1 milioane. Emisiunea ”Te cunosc de undeva” – Antena 1 – a ”prins” doar 1 milion de telespectatori, iar Kanal D – serialul ”Moldovenii” – a înregistrat cifre de trei ori mai mici decât ”Singur acasă”.