Poliţiştii de pe radar încătuşaţi în timpul serviciului! Au fost prinși în zona Pădurea Sarului, unde luau şpagă de la şoferi

Publicat: 10/03/2020 | 16:20

Poliţiştii de pe radar au fost încătuşaţi la Pădurea Sarului. Aceștia se aflau în timpul serviciului, când au  fost surprinși că luau șpagă de la șoferi. Patru agenţi au fost prinşi în flagrant şi au fost reţinuţi.

Ofiţerii DGA Olt, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului Olt au organizat un flagrant la Pădurea Saru, marţi de dimineaţă. În urma acțiunii au încătușat patru agenți. Prim-procurorul PT Olt, Anca Anuţa, a confirmat desfăşurarea acţiunii.

Cei patru poliţişti din cadrul Serviciului Poliţie Rutieră au fost duși la Parchetul Olt pentru audieri. Aceştia au fost surprinşi în timp ce luau şpagă de la un şofer, care depăşise pe linie continuă. În urma faptelor lor au fost încătuşaţi pe loc şi duşi la Parchet pentru audieri.

Cei patru polițiști se aflau în timpul serviciului, agenţi erau cu austospeciala radar a Poliţiei. Se pare că aceștia se aflau în vizorul colegilor de la DGA, încă de la sfârşitul anului 2019.