Acasă » Trending » Pepe, afectat grav de COVID-19. “Am zis nu are niciun sens!” Artistul, nevoit să o ia de la capăt

Pepe, afectat grav de COVID-19. “Am zis nu are niciun sens!” Artistul, nevoit să o ia de la capăt

De: Răzvan Scarlat 14/04/2020 | 10:35
Pepe, afectat grav de COVID-19. “Am zis nu are niciun sens!” Artistul, nevoit să o ia de la capăt

Pepe a investit în afaceri o parte din banii pe care i-a câștigat până acum din muzică. Alături de soția sa, Raluca, a deschis un salon de înfrumusețare și o grădiniță, care au mers pefect până în urmă cu aproximativ o lună și jumătate. Pandemia de COVID-19 l-a dat, însă, peste cap pe artist, din toate punctele de vedere.

VEZI AICI: INSTANȚA A LUAT O DECIZIE NĂUCITOARE. PEPE A PIERDUT 500.000 € ÎNTR-UN PROCES!

A fost nevoit să închidă cele două afaceri, dar și să-și anuleze concertele și alte apariții în public. În prezent, Pepe așteaptă cu nerăbdare ca România să nu mai fie în stare de urgență, după care să o ia de la capăt.

Abia aștept să se termine şi să încercăm să reparăm ce s-o strica în toată această perioadă. Chiar dacă sună rău, concertele au fost şi sunt ultima grijă. Am amânat concerte şi le-am reprogramat cu mult înainte să nu mai fie voie. Aşa mi s-a părut responsabil. Şi tot aşa, am închis şi grădiniţa şi salonul. Am zis că nu are nici un sens să riscăm şi să ajungem la altele. În aceste condiţii, nu ştiu cât s-a pierdut financiar în această perioadă, fiindcă nu am făcut calculul, dar s-a pierdut tot. Când s-o relua treaba, vedem ce şi cum. Până atunci însă… #stamacasa’”, a declarat Pepe potrivit ciao.ro.

VEZI ȘI: PEPE NU S-A MAI PUTUT ABȚINE ȘI… CE I-A FĂCUT RALUCĂI ÎNTR-UN RESTAURANT)

Pepe este căsătorit cu Raluca de aproape opt ani

Pepe, pe numele din buletin Ionuț Nicolae Pascu, s-a căsătorit civil cu Raluca Pastramă în 2012. Ei au devenit părinți pentru prima dată pe 15 august 2012. Fiica lor cea mare se numește Maria. Pe 21 iulie 2014, cei doi soți s-au cununat și religios. Mezina familiei, Rosa Alexandra a venit pe lume în ziua de Florii, pe 5 aprilie 2015.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. citeste mai mult
Parteneri
„Omul cu Tourette” a DIVORȚAT în secret! Motivul jenant pentru care Andrei Ungureanu și soția lui s-au despărțit
„Omul cu Tourette” a DIVORȚAT în secret! Motivul jenant pentru care Andrei Ungureanu și soția...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii au înnebunit când au văzut-o
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Imaginile care TREBUIE VĂZUTE cu Zendaya! E mai sexy ca niciodată
Imaginile care TREBUIE VĂZUTE cu Zendaya! E mai sexy ca niciodată
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Actorul român care s-a însurat de nouă ori după ce a împlinit 50 de ani. Prima soție a avut 17 ani
Actorul român care s-a însurat de nouă ori după ce a împlinit 50 de ani....
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a arestat pe iubitul ei
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
GALERIE FOTO Imagini apocaliptice din Grecia. Cerul a devenit portocaliu și Atena abia se mai vede
GALERIE FOTO Imagini apocaliptice din Grecia. Cerul a devenit portocaliu și Atena abia se mai...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
EXCLUSIV: Cine a făcut-o pe Bianca Comănici să plângă pe TikTok: „Cineva care îmi plăcea”
EXCLUSIV: Cine a făcut-o pe Bianca Comănici să plângă pe TikTok: „Cineva care îmi plăcea”
"Am călătorit în timp". Profesor ieșit din comă a fost în anul 3906 și știe...
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în familie. „Niciodată nu a ținut de note sau copiii să fie olimpici.”
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea:
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea: "Nu mai vreau să...
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Cum ar putea folosi armata câinele-robot? VIDEO
Cum ar putea folosi armata câinele-robot? VIDEO
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol! Imaginile din interiorul vilei i-au uluit pe toți
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol!...
Orașul din România care va renaște spectaculos. Investiția unui gigant italian îl va transforma complet
Orașul din România care va renaște spectaculos. Investiția unui gigant italian îl va transforma complet
Alimentul care e la mare căutare înainte de Paște. Numărul comenzilor a explodat în România
Alimentul care e la mare căutare înainte de Paște. Numărul comenzilor a explodat în România
Marele ACTOR al țării a MURIT! Durere infinită: Actor extraordinar și un om și mai valoros
Marele ACTOR al țării a MURIT! Durere infinită: Actor extraordinar și un om și mai...
Beleaua Corduneanu a făcut anunţul. Este CUTREMUR în lumea interlopă
Beleaua Corduneanu a făcut anunţul. Este CUTREMUR în lumea interlopă
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul...
Mașinile INTERZISE definitiv. Decizia finală a UE se aplică obligatoriu în România
Mașinile INTERZISE definitiv. Decizia finală a UE se aplică obligatoriu în România
Pască fără aluat. Rețeta lui Sorin Bontea
Pască fără aluat. Rețeta lui Sorin Bontea
3 zodii care nu își vor cere NICIODATĂ iertare. Nu aștepta scuze de la acești nativi!
3 zodii care nu își vor cere NICIODATĂ iertare. Nu aștepta scuze de la acești...
Daniel Pancu, surpriză uriaşă pentru soţia lui, de ziua acesteia! Cum arată acum blonda, care a fost în trecut model Playboy
Daniel Pancu, surpriză uriaşă pentru soţia lui, de ziua acesteia! Cum arată acum blonda, care...
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
EXCLUSIV! Matteo, dezvăluiri inedite din postura de tată:
EXCLUSIV! Matteo, dezvăluiri inedite din postura de tată: "Fericirea este pe măsură". La ce provocări...
Alexandru Ciucu, surprins în public alături de o nouă femeie. Alina Sorescu a reacționat dur: „Adevărul iese întotdeauna la suprafață”
Alexandru Ciucu, surprins în public alături de o nouă femeie. Alina Sorescu a reacționat dur:...
Planta plină de vitamine pe care românii evită să o consume din cauza aspectului ei. E bună pentru cei cu diabet sau probleme de digestie
Planta plină de vitamine pe care românii evită să o consume din cauza aspectului ei....
Schimbare majoră în viața acestor trei zodii! De la 1 Mai, nimic nu va mai fi la fel pentru ele
Schimbare majoră în viața acestor trei zodii! De la 1 Mai, nimic nu va mai...