Patriarhia Română, mesaj în plină epidemie de coronavirus: ”Clopotele tuturor bisericilor ortodoxe din România vor suna timp de 1-2 minute”

Publicat: 24/03/2020 | 17:43

Patriarhia Română a anunțat că în contextul epidemiei de coronavirus, în data de 25 martie, în ziua sărbătorii de Buna Vestire, clopotele tuturor bisericilor vor suna timp de 1-2 minute la ora 12:00. Toți credincioșii sunt îndemnați să rostească ”Tatăl Nostru”. 

Klaus Iohannis a făcut un anunț de ultimă oră, iar țara noastră a intrat în carantină totală. Astfel, începând de mâine, recomandarea valabilă pentru intervalul orar 06.00-22.00 va deveni obligativitate, la fel ca în intervalul 22.00-06.00.

În contextul acestei decizii luate de Președintele României, slujba de mâine, în ziua de Buna Vestire, se va desfălura fără credincioși. Totuși, aceștia sunt îndemnați să se roage la ora 12:00, atunci când clopotele tuturor bisericilor vor suna timp de 1-2 minute. (CITEȘTE ȘI: KLAUS IOHANNIS, PRIMELE DECLARAȚII DUPĂ DECESELE DIN ROMÂNIA DIN CAUZA CORONAVIRUSULUI)

„Deoarece, în această vreme de grea încercare din cauza epidemiei, clericii şi credincioşii mireni ai Bisericii sunt separaţi spaţial din punct de vedere al locului de rugăciune, totuşi pot fi în comuniune mai ales prin rugăciunea comună la mijlocul zilei.

Prin urmare, clopotele tuturor bisericilor ortodoxe din România vor suna timp de 1-2 minute la ora 12.00 în ziua de Buna Vestire, apoi în fiecare duminică şi în fiecare zi când se săvârşeşte slujbă în bisericile din parohii şi mănăstiri.

În acel moment de rugăciune comună, la casele lor, toţi credincioşii mireni sunt îndemnaţi să rostească rugăciunea Tatăl nostru, condacul Bunei Vestiri: Apărătoare Doamnă, , precum şi alte rugăciuni, iar preoţii din parohii şi mănăstiri vor citi în plus Rugăciunea specială pentru încetarea epidemiei.”, potrivit unui comunicat.