Operațiune de salvare contracronometru în Argeș. Un bărbat de 68 de ani a căzut într-un puț

Publicat: 05/01/2020 | 10:34

Un bărbat în vârstă de 68 a căzut într-un puț cu o adâncime de aproximativ 12 m și diametrul 1 m. Incidentul a avut loc în comuna Băiculești, satul Tutana. Din fericire, vecinii i-au sărit imediat în ajutor. Oamenii au sunat la 112 și au încercat să-l scoată din fântanĂ. La fața locului au fost trimise echipaje de pompieri, SMURD și SAJ.

La sosirea salvatorilor, bărbatul era scos de către localnici, în stare de inconștiență. În acest moment, bărbatul se află în stop cardio-respirator și i se fac manevre de resuscitare de către echipajul SMURD.

Bărbatul a fost scos din puț de un vecin și resuscitat de el și de polițiști până la sosirea ambulanței. Din primele informații se pare ca bărbatul suferea de depresie. Polițiști fac cercetări și iau în calcul varianta unei tentative de suicid.