OMS, avertisment teribil pentru fumători! Ce legătura este între fumat și coronavirus

Publicat: 20/03/2020 | 07:59

În contextul crizei provocate de noul coronavirus, Organizația Mondială a Sănătății avertizează populația globului în ceea ce privește fumatul și legăturile pe care acesta le-ar avea cu virusul care a făcut până acum peste 9.000 de victime.

OMS a făcut un raport cu date strânse din China analizând peste 55.000 de cazuri. Documentul arată că riscurile ca un fumător infectat să ajungă în stare critică și chiar să fie ucis de coronavirus sunt mai mari decât în cazul unei persoane care nu are acest viciu.

Concret, OMS aduce ca argument pentru a susține teoria și exercițiile de forță majoră numite SARS și MERS, care arată că această familie de virusuri afectează sistemul cardio-vascular. Or, un atac viral la acest nivel asupra unui organism și-așa cu probleme se poate dovedi letal.

Interzis și la targhilea

În același timp, OMS atrage atenția și asupra fumatului de narghilea. Obiceiul, aparent inofensiv, este periculos din cauza transmiterii din gură în gură a furtunului. Mai mult decât atât, narghileaua facilitează transmiterea unor agenți patogeni precum virusul hepatitic C, herpes, Epstein Barr ori Helicobacter Pylori.

Riscul riscul este foarte mare, mai ales din cauza faptului că de obicei narghileaua se fumează în spații închise. COVID-19 este, totuși, un virus nou până și pentru oamenii de știință care precizează că recomandările lor se bazează pe concluzii valabile în acest moment. Nu a fost stabilit încă un raport direct între fumat și infecția cu noul coronavirus, iar sugestiile se vor modela pe viitor în funcție de noile descoperiri, precizează OMS, citat de Protv.