OFICIAL! Stare de urgenţă în România! Klaus Iohannis a semnat decretul. Care sunt principalele măsuri, în plină pandemie de coronavirs

Publicat: 16/03/2020 | 15:02

Klaus Iohannis urmează să emită decretul prezidențial prin care va fi instaurată starea de urgență în România din cauza coronavirusului (COVID-19). Va intra în efect în momentul în care decretul va fi publicat în Monitorul Oficial, dar va fi nevoie și de un vot din partea Parlamentului.

Citeşte şi: Noul coronavirus bagă consumul în carantină! Ce se întâmplă dacă trece pandemia de COVID-19 și avem faliment după faliment?

Klaus Iohannis a semnat decretul prin care a fost instaurată starea de urgență în România

UPDATE – Klaus Iohannis face declarații de presă la Palatul Cotroceni la ora 15.00. Acestea vin în condițiile în care șeful statului a anunțat, sâmbătă, că a decis să decreteze starea de urgență în România începând de săptămâna aceasta ca să permită o luptă mai eficientă cu epidemia de coronavirus.

În urmă cu două zile, preşedintele României a precizat că starea de urgenţă va face posibilă alocarea de noi resurse importante pentru gestionarea crizei generate de COVID-19.

“În acest fel, Guvernul va avea posibilitatea să aloce mai mulţi bani domeniului sănătăţii, mai mulţi bani pentru medicamente, mai mulţi bani pentru aparatura medicală absolut necesară. În acelaşi fel, această situaţie va permite să se realizeze achiziţii într-un timp foarte scurt cu proceduri simplificate, punând astfel la dispoziţia Guvernului toate instrumentele necesare pentru a gestiona în modul cel mai eficient criza generată de coronavirus”, a explicat Klaus Iohannis în timpul declaraţiei de presă făcută sâmbătă, 14 martie, relatează digi24.ro.

Citeşte şi: Avertismentul cercetătorilor: Ibuprofenul agravează infecția cu noul coronavirus! Descoperiri uluitoare făcute la persoanele depistate cu COVID-19

În rândurile de mai jos găsiţi principalele măsuri care ar putea fi luate de Guvern în timpul stării de urgență pentru limitarea răspândirii coronavirus în ţara noastră:

1. Ministerele, agențiile statului, companiile cu capital privat vor introduce de urgență munca la domiciliu acolo unde acest lucru este posibil;

2. Se suspendă orice creștere de cheltuieli guvernamentale destinate consumului și ajutoarelor sociale;

3. Se rechiziționează/închiriază suficiente hoteluri care se organizează în centre de carantină în perspectiva afluxului de cetăţeni români care vor reveni în ţară cu ocazia sărbătorilor pascale;

4. Spitalele vor fi aprovizionate din timp cu materiale pentru a face față vârfului epidemiei;

5. Și cei care vin din zone roșii, și cei care vin din zone galbene se introduc direct in carantină;

6. Se oprește funcționarea metroului și mijloacelor de transport în comun, în București și în țară, a trenurilor si curselor de autocar sau transport ocazional;

7. Deplasarea la serviciu se face numai cu mijloace individuale (autoturisme, motociclete, biciclete, trotinete electrice);

8. Se utilizează Jandarmeria și Armata pentru a împiedica nerespectarea regimului de izolare în mediul rural;

9. Se interzice orice zbor în Europa, în şi dinspre zonele contaminate de virusul Covid 19;

10. Se închid mall-urile, cluburile de noapte, cazinourile, cinematografele, teatrele;

11. Se interzice orice adunare publică;

12. Guvernul va contracta timp de antenă și transmite în fiecare oră instrucțiuni comportamentale în fața riscului de contaminare cu virusul ucigaş din China (COVID-19)

13. Cetățenii veniți din statele UE, din zone marcate cu galben vor intra în procedură de carantină și vor fi cazați în hoteluri rechiziționate/contractate de guvern, unde vor rămâne până când testele vor fi negative;

14. Toți români aflați în străinătate, la muncă sau în concediu, au dreptul să intre pe teritoriul României și să participe la tradiționalele sărbători pascale. Pentru a preveni răspândirea virusului Covid 19, guvernul va face apel la românii din Italia, Spania, Franța, Germania, UK și celălalte state din Uniunea Europeană să revină în țară cu cel puțin 2 săptămâni înainte pentru a putea efectua perioada de carantină, indiferent că vin din zone roșii sau galbene.

15. Se va opri activitatea in toate instituțiile publice, iar personalul va lucra exclusiv de acasă. Se va pregăti un program de guvernare bazat pe priorități și pe sprijin financiar acordat firmelor care au înregistrat pierderi în perioada crizei. din sănătate cu efecte asupra companiilor.

În ţara noastră, vor trebui luate și măsuri economice care să sprijine societățile care au suferit pierderi din cauza virusului mortal din China. Astfel:

1. Ajutoarele de stat reprezintă o soluție rapidă și eficientă;

2. Garanțiile de stat pentru împrumuturi sunt o altă soluție de sprijin a companiilor;

3. Se ia în calcul o solicitare către Comisia Europeană care să permită cheltuieli cu riscul depăşirii pragului de 3% pentru deficitul bugetar;

4. Banca Națională va menține dobânda la credite la un nivel care să stimuleze companiile să apeleze la credite bancare pentru relansarea producției;

5. BNR va veghea ca băncile să aibă un nivel suficient de lichiditate pentru a fi apte să acorde credite intreprinderilor, dar și gospodăriilor;

6. Dacă este nevoie, statul român trebuie să acorde garanții băncilor care au dificultăți în a-şi asigura lichiditățile;

7. Se vor utiliza bani europeni pentru ajutor imediat acordat IMM-urilor afectate de criză;

8. Ridicarea popririlor puse de ANAF pe conturile IMM-urilor afectate de criză.

Citeşte şi: Cum funcţionează băncile pe timpul stării de urgenţă. Măsuri importante adoptate pe timpul pandemiei de coronavirus

Şcolile din România, cu uşile închise până după Paşte

Seara trecută, Ministrul Educației a transmis că școlile vor rămâne închise pe durata stării de urgență și că situația va fi așa până după Paște. Oficial, în România, ieri erau 139 de cazuri de infecţie cu noul coronavirus, însă astăzi e așteptat ca numărul pacienţilor să crească. Toate ceke 16 persoane nou confirmate pozitiv la COVID-19 în cursul zilei trecute au vârsta cuprinsă între 5 ani și 71 de ani.

Citeşte şi: Ce medicamente ar trebui să avem în casă în timpul pandemiei de coronavirus. Medic: “Să nu facem stocuri pentru un an”

Persoanele infectate cu COVID-19 (coronavirus) sunt internate în spitale din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova și Constanța și se află sub supraveghere medicală permanentă. Starea de sănătate generală a pacienților este bună, cu excepția bărbatului internat la spitalul Victor Babeș, care a prezentat complicații, dar a cărui stare este ameliorată.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.855 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 14.640 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la acestă dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.205 teste. Dintre acestea, 3.066 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19. Testele au fost prelucrate în 6 unități sanitare din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova și Constanța.

Până în prezent, au fost înregistrate 36 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal, relatează digi24.ro.

În perioada 14 martie, ora 08.00 – 15 martie, ora 08.00, au fost înregistrate 1.231 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 5.614 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor. Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Informaţii privind infectarea cu virusul COVID – 19 (coronavirus) la nivel european și global

Până la data de 15 martie 2020, au fost raportate 39.768 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

ŢARĂ /CAZURI CONFIRMATE /DECEDAȚI/ VINDECAŢI*
Italia 17750 (+2637) 1441 (+425) 1966 (+527)
Spania 5753 (+2749) 136 (+52) 517 (+324)
Franţa 4499 (+1623) 91 (+30) 12
Germania 3795 (+1426) 8 (+3) 46
Regatul Unit 1140 (+550) 21 (+11) 19

*INFORMAȚII LA DATA: 15 MARTIE 2020 Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 15 MARTIE 2020
CAZURI CONFIRMATE /DECEDAȚI /VINDECAȚI*
151363 (+17503)/ 5758 (+791)/ 71694 (+2274)

*conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 13-15 martie