Oana Roman, pregătită să-și refacă viața? Vedeta a dezvăluit tot

Publicat: 08/04/2021 | 18:22

Oana Roman este de câteva luni bune o femeie singură, dar asta nu înseamnă că așa va rămâne pentru totdeauna. Fiica lui Petre Roman vrea să-și refacă viața, știe ce tip de partener își dorește, dar educația Izei este primordială. Vedeta a dezvăluit că deși nu și-a propus ca într-un anumit timp să se implice într-o relație, nu spune nu oportunităților. 

Cum ar trebui să arate bărbatul care-i va lua locul lui Marius Elisei? Oana Roman spune cu subiect și predicat cum trebuie să se întâmple lucrurile, astfel încât viitoarea relație să funcționeze. Vedeta are nevoie de un partener stabil, serios, pe care se poate baza ori de câte ori are nevoie și, cel mai important, care să o iubească pe Iza.

”Nu mă gândesc la asta. Se poate întâmpla azi mâine sau peste un an. Sunt lucruri pe care nu le poți plănui. Sunt foarte multe așteptări și atunci dacă va mai fi să fie va trebui să aleg cu foarte mare grijă. Primează ca Iza să fie ok, să înțeleagă că am un copil care este o prioritate pentru mine.

Cel mai important la vârsta pe care o am este să simt că pot găsi un bărbat lângă care să mă simt în siguranță, să știu că mă pot baza pe el, că mă poate sprijini în tot ce am de trăit și de făcut. Nu a apărut nimeni în viața mea’‘, a spus Oana Roman la Antena Stars

CITEȘTE ȘI OANA ROMAN ȘI-A REVĂZUT TATĂL, DUPĂ LUNI BUNE ÎN CARE CEI DOI NU ȘI-AU VORBIT: ”ARATĂ ABSOLUT FABULOS”

Oana Roman: „Nu contează financiarul”

Relație începută în mediul online? Exclus! Oana Roman nici nu se gândește că ar putea începe o relație cu cineva pe care să-l cunoască pe rețelele de socializare. Este adepta stilului vechi, cu întâlniri romantice, cu discuții interminabile care să se petreacă față în față, nu în fața unui ecran. În ceea ce privește partea financiară, Oana susține că nu e deloc importantă și tot ce ar conta ar fi conexiunea dintre ei.

”Nu m-aș mai arunca cu capul înainte și aș cumpăni foarte mult înainte. Într-un astfel de caz, mai ales că vin după un divorț și după o viață complicată, am nevoie de stabilitate deci trebuie să aleg cu mare grijă. Nu sunt genul care să cunoască pe cineva pe Facebook. Eu nu pot așa. Ca să am o relație mega serioasă, trebuie să fie cineva cu care să am niște lucruri concrete în comun și nu o discuție pe internet.

Nu contează financiarul. Trebuie să îmi placă și mie de el, nu doar lui de mine. Eu nu stau să îmi pun atâtea întrebări. Sunt într-o perioadă în care am alte priorități. Mie îmi trebuie o persoană care să fie de bază, să mă pot baza. Nu știu dacă m-aș mai căsători. Nu mă gândesc la asta”, a spus Oana Roman

VEZI ȘI OANA ROMAN A AFLAT LA TV CĂ FIICA EI ARE IUBIT: “NU ȘTIU CARE VA FI REACȚIA LUI TAICĂ-SU’”. ISA ARE VÂRSTA DE 7 ANI