O tânără din județul Vâlcea a dispărut fără urmă. Familia este disperată

Publicat: 05/02/2020 | 22:45

O adolescentă de 16 ani din comuna Costești, județul Vâlcea a dispărut de acasă în urmă cu două zile. Familia îndurerată și autoritățile cer ajutorul oamenilor pentru a o găsi.

Maria Magdalena este fata ce a dispărut. În urmă cu două zile, bunicul adolescentei a mers la poliție pentru a raporta dispariția nepoatei. Se pare că ea a plecat de acasă de bună voie și nu s-a mai înors. Familia a făcut un apel la toți oameni care o văd sau au informații despre Maria să sune imediat la 112.

În momentul în care a plecat de acasă, Maria Magdalena purta o geacă lungă cu glugă de culoare vișinie. Semnalmentele tinerei sunt: o înălțime de  1.65-1.70 metri,  aproximativ 55 de kilograme, ochi căprui și păr drept de culoare deschisă.

Conform informațiilor polițiștilor, Maria Magdalena nu ar fi plecat pentru prima oară de acasă. S-a demarat o amplă operațiune de căutare a adolescentei iar polițiștii sfătuiesc pe toți cei care dețin orice fel de informații despre acest caz să sune de urgență la 112 sau să meargă la cea mai apropiată secție de poliție.