Acasă » Trending » O elevă din Botoșani, aflată în ultimul an de liceu, a scris o scrisoare emoționantă: ”Acest Covid-19 mi-a răpit cel mai magic moment din adolescență”

O elevă din Botoșani, aflată în ultimul an de liceu, a scris o scrisoare emoționantă: ”Acest Covid-19 mi-a răpit cel mai magic moment din adolescență”

De: Cristian L. 29/04/2020 | 17:07
O elevă din Botoșani, aflată în ultimul an de liceu, a scris o scrisoare emoționantă: ”Acest Covid-19 mi-a răpit cel mai magic moment din adolescență”
O elevă din Botoșani, aflată în ultimul an de liceu, a scris o scrisoare emoționantă: ”Acest Covid-19 mi-a răpit poate cel mai magic moment din adolescență”

O elevă din Botoșani, afectată de această criză medicală fără precedent, a postat o scrisoare emoționantă în mediul online, scriind despre tot ceea ce se întâmplă în jurul său, din cauza noului coronavirus, și despre cum este privită această situație prin prisma elevului care nu mai poate merge la cursuri, așa cum făcea înainte.

Lipsa de socializare cu colegii și profesorii pune întregul an școlar sub o altă lumină, iar Mihaela Maxim, elevă aflată în ultimul an de liceu, scrie că ”nu va mai fi nimic ca înainte” și că zâmbetele tuturor celor din jurul ei, atunci când vor reveni la cursuri, nu vor mai putea fi văzute din cauza măștilor de protecție.

”Acum câteva zile le spuneam colegilor că noi probabil am petrecut o ultimă zi împreună fără să știm asta, iar astăzi, astăzi am fost șocată să aflu că am avut dreptate… Am fost alături de ei în cele 6 ore de curs în formula completă pentru ultima dată… Am chiulit cu ei, am împărțit mâncarea între noi, am furat pixul colegului pe care de fapt „îl împrumutasem”… Am întârziat la ore, am venit cu brațul plin de dulciuri de la magazin pentru toți colegii, am jucat jocuri și meciuri pe teren împreună, am cântat și dansat în clasă, ne-am certat din nimicuri, am copiat împreună la teste, am râs la ore cu toții, ne- am ajutat să învățăm pentru teste… Ieșeam în pauze și alergam înapoi pe holuri pentru a nu ajunge după profesor, ne- am acoperit colegii absenți, ne-am iubit ca o familie, am făcut tot ce un elev poate face, am făcut tot împreună, dar totul a fost cândva – “pentru ultima data”. Pe 10 Martie am fost, din nou, pentru ultima dată, liberă să stau lângă colegi și profesori, să vorbim și să ne simțim ca în unicii ani de liceu, fără ca cineva să impună o distanță între noi. Însă atunci am plecat zâmbind și urându-ne “o vacanță frumoasa” crezând că vom sta despărțiți maxim 2 săptămâni, neștiind că ne vom mai revedea după câteva luni doar câteva zile ca și colectiv… Da, doar câteva zile, fiindcă tot astăzi am aflat că noi, cei din clasa a 12- a, ne vom întoarce la liceu pentru câteva zile de pregătire… Nimic nu va fi la fel cu mască și mănuși, împiedicați să mai vedem zâmbetul celor din jur, cu distanța între noi obligatorie, doar câte 10 elevi într-o sală de curs, niciodată toți 26 în aceeași clasă, cum eram cândva”, a scris Mihaela Maxim, elevă în clasa a XII-a unui liceu din Botoșani, potrivit stiri.botosani.ro.

(CITEȘTE ȘI: UN FOTBALIST CELEBRU, DIAGNOSTICAT A PATRA OARĂ CU NOUL CORONAVIRUS. MĂRTURII ȘOCANTE: „NU MAI AVEAM AER!”)

”Anul acesta a fost dat peste cap, multe s-au schimbat…”

Un astfel de an școlar nu va putea fi uitat niciodată, scrie Mihaela Maxim, iar ideea de banchet la care visa, alături de toți colegii și colegele ei, nu mai poate deveni realitate din cauza amenințării COVID-19. ”Un magic moment din adolescență” a fost fost ”răpit” de virusul ucigaș, însă viața merge mai departe, iar eleva de clasa a XII-a este sigură că această experiență de viață o va face și mai puternică în viitor.

”Anul acesta școlar a fost dat peste cap și îl vom ține mereu minte, multe s-au schimbat… nu mai putem visa la acel banchet minunat pe care l-am plănuit atât, la ultima distracție împreună, însă sper ca un lucru să rămână neschimbat: noi, elevii de a 12-a, să avem parte de cursul nostru festiv pe care îl așteptam de 4 ani, să avem parte de ultima întâlnire cu toata generația din care facem parte, de momentul aruncării tocii și de ultima strigare a catalogului. Acest Covid-19 mi-a răpit poate cel mai magic moment din adolescență, dar datorită lui sunt sigură că în ziua în care voi ajunge iar într-un colectiv, probabil la facultate, voi fi altfel… ”, a mai scris eleva liceului „Dimitrie Negreanu”.

(VEZI ȘI AICI: CREȘTE NUMĂRUL DEȚINUȚILOR INFECTAȚI CU NOUL CORONAVIRUS. BĂRBAT, INTERNAT ÎN REGIM DE URGENȚĂ LA JILAVA)

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Care sunt cele mai otrăvitoare PLANTE din România. Unele persoane le-au ținut acasă, în vaze, fără să știe cât de periculoase sunt
Care sunt cele mai otrăvitoare PLANTE din România. Unele persoane le-au ținut acasă, în vaze,...
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
Filmați goi la DUȘ! Cum au apărut pe net FOTBALISTUL celebru și soția lui CÂNTĂREAȚĂ
Filmați goi la DUȘ! Cum au apărut pe net FOTBALISTUL celebru și soția lui CÂNTĂREAȚĂ
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ungaria și propunerea surprinzătoare pentru „dușmanul de moarte”, România. De ce nu a fost posibilă unirea cu țara noastră
Ungaria și propunerea surprinzătoare pentru „dușmanul de moarte”, România. De ce nu a fost posibilă...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
O femeie era milionară de cel puțin o lună, dar nu și-a dat seama. Descoperirea care i-a schimbat viața
O femeie era milionară de cel puțin o lună, dar nu și-a dat seama. Descoperirea...
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o sumă mare în cont și i-au furat 140.000 €
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Care este starea de sănătate a Regelui Charles al III-lea. Familia Regală Britanică a făcut anunțul în urmă cu puțin timp
Care este starea de sănătate a Regelui Charles al III-lea. Familia Regală Britanică a făcut...
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a trăit „Au fost restaurante care nu m-au primit. A căzut cerul pe mine.”
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai vorbesc:
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai...
Fabrica uriașă din România care a fost cumpărată de străini. Făcea un produs adorat de oameni
Fabrica uriașă din România care a fost cumpărată de străini. Făcea un produs adorat de...
Cât de des trebuie să oprești, de fapt, routerul WiFi. Prea puțini români știu secretul pentru un internet mai rapid
Cât de des trebuie să oprești, de fapt, routerul WiFi. Prea puțini români știu secretul...
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Câți bani cere Theo Rose ca să cânte la un eveniment pentru 60 de minute. Și-a mărit tariful pentru 2024
Câți bani cere Theo Rose ca să cânte la un eveniment pentru 60 de minute....
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Ministrul agriculturii din Ucraina a fost arestat
Ministrul agriculturii din Ucraina a fost arestat
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Traian Băsescu tună și fulgeră. Cine i-a umilit finul
Traian Băsescu tună și fulgeră. Cine i-a umilit finul
„Armata OBLIGATORIE” în România!? Anunțul care bulversează milioane de români
„Armata OBLIGATORIE” în România!? Anunțul care bulversează milioane de români
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu:
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
Ce moștenire le va lăsa Dan Negru copiilor: „În lumea civilizată asta e o normalitate. La noi e o minune”
Ce moștenire le va lăsa Dan Negru copiilor: „În lumea civilizată asta e o normalitate....
Ce se întâmplă cu Digi RCS RDS, Vodafone și Orange. Milioane de clienți din România trebuie să cunoască acest lucru
Ce se întâmplă cu Digi RCS RDS, Vodafone și Orange. Milioane de clienți din România...
Animalul pentru care românii primesc 100 de euro de la stat dacă îl cresc. Banii se dau pentru fiecare exemplar în parte. Laptele său e considerat un adevărat elixir pentru sănătate și carnea e peste orice import. Prea puțini îl includ însă în meniu
Animalul pentru care românii primesc 100 de euro de la stat dacă îl cresc. Banii...