Noi modificări la Ministerul Educației. Schimbările îi vizează pe elevii din clasele terminale

Publicat: 23/04/2021 | 10:44

Se vor face schimbări în ceea ce privește elevii din clasele terminale care vin doar pe jumătate de normă la școală. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că elevii din clasele a XII-a  vor veni în întregime la școală, chiar și dacă localitățile în care se află sunt sub scenariu roșu.

„Am solicitat astăzi să fie analizată posibilitatea de eliminare a condiţiei care vizează înjumătăţirea efectivelor în clasele terminale în scenariul roşu. Am explicat că nu are niciun fel de logică, atâta vreme cât în aceeaşi şcoală, acelaşi palier, două clase identice, cei de clasa a patra pot veni- şi e foarte bine- cu efectiv complet şi cei de clasa a opta, care au de susţinut examenul naţional, trebuie să vină doar jumătate”, a afirmat Sorin Cîmpeanu, joi, la un post Tv.

Ministerul Educației mai solicită și susținerea cursurilor față în față în toate şcolile speciale, unde sunt înscrişi peste 27.000 de copii cu nevoi educaţionale speciale.  Elevii au nevoie de cabinete de stimulare polisenzorială, de cabinete de stimulare psihomotrică sau kinetoterapie

„Sunt peste 27.000 de elevi cu cerinţe educaţionale speciale. Sunt elevi care, în cea mai mare parte, au nevoie de cabinete de stimulare polisenzorială, de cabinete de stimulare psihomotrică, de cabinete de logopedie, au nevoie de kinetoterapie.

Dacă cineva îşi imaginează că aceşti peste 27.000 de elevi pot primi aceste elemente în online sau acasă, se înşală amarnic”, a mai spus Cîmpeanu.