Noi detalii! Măcelul de la Văcărești a pornit de la un schimb de replici între vecini

Publicat: 10/08/2020 | 09:09

Scenele demne de film de acțiune care s-au petrecut duminică noaptea în localitatea dâmbovițeană Văcărești au pornit de la un schimb de replici între vecini. Un localnic de 44 de ani a sunat la 112 pentru că scandalul amenința să escaladeze și a cerut ajutorul poliției. Imediat la fața locului s-au deplasat doi agenți cu un echipaj. Ceea ce părea un conflict între vecini s-a terminat groaznic.

La sosirea polițiștilor vecinul recalcitrant i-ar fi amenințat cu o coasă. Agenții au tras focuri de arma în plan vertical, pentru somarea acestuia. Agresorul nu s-a potolit și având în vedere faptul că nu a fost respectată somația, polițistul a executat foc de arma în urma căruia agresorul a fost rănit la picior, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dâmbovița. (CITEȘTE ȘI: SCENE DE GROAZĂ ÎNTR-O COMUNĂ DIN DÂMBOVIȚA. DOI INDIVIZI AU ATACAT POLIȚIȘTII VENIȚI SĂ APLANEZE O SITUAȚIE CONFLICTUALĂ)

Un polițist riscă să-și piardă degetele de la o mână

În sprijinul agresorului a venit și fratele acestuia, care, ar fi agresat polițiștii cu o furcă și o coasă. Și de aceasta dată oamenii legii au făcut uz de armamentul din dotare. Bărbatul  a fost împușcat în zona abdomenului.

Ambii polițiști au fost răniți și au ajuns în sala de operație. Localnicii le-au sărit în ajutor când i-au văzut la pământ. Pierdeau sânge și aveau răni grave la mâini. Mai multe ambulanțe au preluat și polițiștii și agresorii. (VEZI ȘI: SPECTACOL DE ZILE MARI DAT ÎN MEDIUL ONLINE! INTERLOPII AU FĂCUT LIVE PE FACEBOOK ȘI AU INVITAT POLIȚIȘTII LA PETRECERE. „VĂ RĂSTURNĂM!”)

 Sub coordonarea procurorului de caz, polițiștii continua cercetarea  urmând să se stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului. În cauză a fost deschis dosar pentru ultraj, dar încadrarea faptelor s-ar putea schimba în funcție de cât de mult le-a fost pusă în pericol viața agenților.

Reacția sindicatului EUROPOL

Sindicatul polițiștilor EUROPOL a reacționat în acest caz. Sindicaliștii reclamă lipsa dotărilor în cazul polițiștilor și faptul că armele sunt vechi, iar noile pistoale nu au ajuns, aceștia fiind uneori mai slab înarmați decât agresorii.

„Doi polițiști tăiați cu o coasă de către doi bărbați aflați sub influența băuturilor alcoolice. Unul dintre colegi a fost transportat la București pentru mai multe intervenții chirurgicale de urgență pentru a nu-și pierde funcționalitatea degetelor. Totul a pornit de la un apel 112 iar un echipaj din cadrul Secției nr. 1 Poliție Târgoviște a fost solicitat să intervină pe raza localității Văcărești din județul Dâmbovița, întrucât un bărbat se manifesta violent la adresa trecătorilor. Polițiștii au fost nevoiți să facă uz de armă, iar după mai multe somații au tras în membrele inferioare și în abdomenul unuia dintre agresori. Toate acestea, în timp ce ministrul Vela ne spune că totul e sub control, că e cu „ochii pe cei care încalcă legea”. Între timp, noi mai numărăm 2 ultraje. Doi polițiști tăiați și agresați. Și dacă întrebați de noile pistoale Beretta, nu, încă nu au sosit, doar s-au făcut poze cu ele pentru „imaginea” ministrului”, a transmis Sindicatul Europol care a făcut publice și imagini de la scandal.

Citește și...