Nelu Tătaru avetizează că există posibilititea unei creșteri bruște a numărului de infectați cu noul coronavirus: „avem o diasporă destul de importantă…”

Publicat: 14/04/2020 | 23:24

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, avertizează că există riscul unei creșteri accentuate a numărului de infectări cu noul coronavirus în România în perioada care urmează.

Oficialul statului susține că a această extindere pandemiei este legat de diaspora „destul de importantă” şi de transmiterea locală accentuată din anumite focare.

Nelu Tătaru a vorbit și despre faptul că publicaţia Forbes a plasat România pe locul 10 în lume din punctul de vedere al gradului de risc de extindere a pandemiei şi pe locul patru în Europa, după Italia, Spania şi Franţa.

„Fiindcă avem o diasporă destul de importantă, pentru că am avut o transmitere locală accentuată în anumite focare, pentru că avem de gestionat un sistem sanitar care are mult în spate de peste 30 de ani, şi când mă refer mult înseamnă deficite, pentru că avem o populaţie care trebuie să respecte anumite condiţii şi eu sper să le respecte”, a declarat Nelu Tătaru, într-o emisiune la B1 TV, unde a fost întrebat de ce crede că România a fost plasată în acest top al Forbes.

Informații despre testările personalului medical

Referitor la testările în rândul personalului medical, ministrul a spus că în cursul zilei de miercuri se va discuta despre testarea periodică, cel târziu la şapte zile.

„În toate protocoalele în care am spus cine poate fi testat, am inclus tot ce înseamnă infecţii respiratorii, fără o legătură cu coronavirus, tot ce înseamnă persoane instituţionalizate, tot ce înseamnă simptomatologie la persoanele care acordă asistenţă medicală, la corpul medical.

O discuţie avem mâine în Comisia Ştiinţifică, inclusiv despre testarea periodică a personalului medical asimptomatic, cel puţin la şapte zile, pentru a putea proteja corpul medical”, a spus ministrul Sănătăţii.

Tătaru a mai menţionat că este în lucru şi evaluarea achiziţiilor din această perioadă, inclusiv cele făcute de Unifarm, pentru a se stabili dacă au fost corecte.