Nelu Tătaru a făcut anunțul: am putea rămâne în izolare și după 15 mai! Condițiile pentru a ieși

Publicat: 28/04/2020 | 07:35

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a ținut să anunțe, luni, la România TV, că nu este bătută în cuie decizia luată de autorități, anume, după 15 mai, populația va putea ieși din case fără declarația pe propria răspundere. (CITEȘTE ȘI: NELU TĂTARU A FĂCUT ANUNȚUL. LA CÂTE CAZURI VA FI ATINS VÂRFUL PANDEMIEI DE COVID-19 ÎN ROMÂNIA. “ÎNCĂ SUNTEM PE PANTA ASCENDENTĂ!”)

Nelu Tătaru a spus că relaxarea restricţiilor ar putea fi amânată dacă la acea dată România nu va fi pe panta descendentă a cazurilor zilnice de infectare cu coronavirus. Acest lucru înseamnă că, în acest scenariu nedorit, starea de urgenţă se va prelungi.

Nelu Tătaru, anunțul despre relaxarea restricțiilor

Totuși, ministrul Economiei crede că România va ajunge la 15 mai pe o pantă descendentă a cazurilor zilnice de infectare cu coronavirus dacă oamenii vor respecta regulile.

NU RATA: DACĂ SITUAȚIA ÎN ROMÂNIA SE ÎNRĂUTĂȚEȘTE, MĂSURILE DE RELAXARE AR PUTEA SĂ NU FIE LUATE DIN 15 MAI. ANUNȚUL FĂCUT DE RAED ARAFAT

”Trebuie să evaluăm situaţia de la o zi la alta, suntem încă pe panta ascendentă a cazurilor zilnice. Au scazut cazurile de la terapie intensivă, dar avem nevoie de 7-10 zile să vedem dacă rămânem cu număr constant, apoi de încă două săptămâni să vedem dacă scădem cu numărul infectaţilor şi chiar cu numărul de decese”, a declarat Nelu Tătaru la emisiunea „Punctul culminant” de la România TV.

VEZI AICI: Curs valutar BNR 28 aprilie 2020. Cu câți lei vând 1 euro băncile din România

„Există acest risc ca data de 15 mai, dacă nu vom fi pe o pantă descendentă a cazurilor, să rămână o promisiune!”, a adăugat Nelu Tătaru.

Ce se întâmplă cu persoanele cu vârsta de peste 65 de ani

„Persoanele peste 65 de ani pot ieşi între orele 7 și 11, și va fi permis un program nou, de la 19 până la 22. Pentru a ieși din casă este necesară în continuare declarație pe propria răspundere, la fel ca şi acum. Va fi aceeaşi distanţare socială, se vor purta obligatoriu măşti, mănuşi, în spaţiile închise, în cele aglomerate şi în mijloacele de transport în comun. Va exista cadrul legislativ pentru obligativitatea purtării măştilor”, a încheiat Nelu Tătaru.