Ministrul Transporturilor a făcut anunțul! Când se deschide metroul din Drumul Taberei

Publicat: 21/01/2020 | 20:30

Ministrul Transporturilor a făcut anunțul! Când se deschide metroul din Drumul Taberei.

„Magistrala de metrou M5, secţiunea Râul Doamnei – Eroilor, inclusiv staţia şi depoul de pe Valea Ialomiţei, este un obiectiv strategic major pentru Guvernul Orban. Din prima zi în care am preluat guvernarea am avut foarte multe discuţii cu antreprenorul, pentru că acolo sunt trei contracte: la partea de structură avem un contract, şi este executat în proporţie de 95%, la partea de finisaje avem alt contract, şi este executat în proporţie de 73%, iar ultima componentă, cea de siguranţă şi automatizare, aici contractul este realizat cam în proporţie de 40%, în sensul că s-au achiziţionat toate echipamentele, aproape toate, nouăzeci şi la sută din echipamente, urmează a interveni, a face efectiv lucrările. La componenta de automatizări, ei nu pot să facă automatizările până când nu se finalizează structura. Înţeleg că în aprilie vor finaliza componenta de structură, şi automat au 6-7-8 săptămâni cei care se ocupă de partea de automatizări să îşi finalizeze lucrările”, a declarat Lucian Bode.

Ministrul Transporturilor speră că M5 să fie gata în iunie 2020.

„Eu am în fiecare săptămână – astăzi o să avem a doua întâlnire pe această săptămână – şedinţă de comandament, pentru a discuta cu cei de la Metrorex, cu antreprenorii, pe cele trei contracte, astfel încât ceea ce ne-am asumat, iunie 2020, să poată fi realizat, şi anume să dăm în folosinţă Magistrala 5, extrem de importantă pentru bucureşteni. I-am cerut sub semnătură noului manager (al Metrorex, n.r.) doamnei Miclăuş, i-am zis: ‘Această semnătură e echivalentă cu demisia dumneavoastră, dacă nu se întâmplă’ (darea în folosinţă a M5 în iunie 2020, n.r.). Eu sper să se întâmple”, a adăugat Lucian Bode.