Ministrul Educației, declarații despre începerea anului școlar: „Pregătim o ordonanță de urgență în care să reglementăm…”

Publicat: 12/08/2020 | 12:55

În cadrul dezbaterii are a avut tema ”Deschiderea anului școlar și universitar”, ministrul Educației a vorbit despre unul dintre cele mai important subiect ale momentului din România, adică începerea anului școlar.

Monica Anisie a anunțat că Guvernul României are în lucru o ordonanță de urgență care să reglementeze învățământul online.

„Acum pregătim o ordonanţă de urgenţă în care să reglementăm acest tip de învăţare online. Pregătim şi un proiect de lege pentru completarea şi modificarea Legii 55 privind unele măsuri privind prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei COVID-19. De ce este necesară această modificare? Pentru că trebuie să venim cu o măsură clară referitoare la descentralizarea deciziei la nivelul unităţilor de învăţământ, Inspectoratelor şcolare şi direcţiilor de sănătate publică.

Prin urmare, avem o modificare referitoare la articolul 38 care va avea următorul cuprins: activităţile didactice ce impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor, elevilor în unităţile de învăţământ se pot suspenda la propunerea Consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ preuniversitar, cu avizul Inspectoratului şcolar judeţean şi aprobarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă”, a anunţat Monica Anisie, marţi la o dezbatere online.

Din se impuneau restricții la angajare

Ministrul Educației Monica Anisie a amintit și despre susținerea în Parlament a unui demers prin care să fie acordată posibilittea angajării personalului nedidactic în învățământul preuniversitar.

„Prin în Legea 55, la articolul 27, ni se impuneau restricţii referitoare la angajare. S-a modificat şi vă mulţumim pentru faptul că aţi modificat articolul 27, însă modificarea nu prevedea decât posibilitatea angajării pe posturile didactice, deci numai pentru profesori, şi am deblocat numai titularizarea pentru profesori, nu şi angajarea pentru personal nedidactic de care avem atâta nevoie în aceste momente. Deci v-aş ruga să ne sprijiniţi în acest demers, având în vedere că pentru învăţământul universitar deblocarea a fost realizată pe toate planurile. Avem nevoie, şi cred că şi dumneavoastră sunteţi în acord cu mine, avem nevoie de aceste posturi suplimentare în sistemul de învăţământ preuniversitar”, a completat Anisie, potrivit Stirileprotv.ro.

Citește și...