Medicul craiovean Mugur Riza, implicat în mai multe scandaluri, s-a sinucis

Publicat: 16/06/2020 | 18:46
Medicul craiovean Mugur Riza, implicat în mai multe scandaluri, s-a sinucis. Doctorul, care a lucrat în cadrul Spitalului Județean Clinic de Urgență Craiova, și-a pus capăt zilelor, în această dimineață.
În această dimineaţă, s-ar fi deplasat singur la locuinţa din respectiva localitate, iar, pentru că nu a mai răspuns la telefon, soţia a mers să verifice dacă totul este în ordine.
Bărbatul a fost găsit spânzurat, în anexa casei sale, pe care o deţinea pe raza localităţii Floreşti. Bărbatul nu ar fi lăsat niciun mesaj de adio,  iar poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând a fi dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului. (CITEȘTE ȘI: STAREA DE ALERTĂ, PRELUNGITĂ CU 30 DE ZILE. CARE SUNT NOILE MĂSURI DE RELAXARE)
„În cursul acestei zile, în jurul orei 14.30, poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Melineşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat a fost găsit spânzurat în locuinţa pe care o deţine pe raza localităţii Floreşti. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde au identificat un bărbat de 64 de ani, din Craiova, care a fost găsit spânzurat într-o anexă gospodărească. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând a fi dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului”, spun reprezentanţii IPJ Dolj.