Maria Andria a vorbit despre starea sa de sănătate: „Am o tumoră la gât și îmi este frică. Aș putea să îmi pierd…”

Publicat: 29/04/2020 | 07:30

Artista Maria Andria a vorbit prima oară despre diagnosticul groaznic pe care medicii i l-au dat de curând. Ea urmează să fie operat în cel mai scurt timp.

Cântăreața mărturisește e îngrozită de ce i s-ar putea întâmpla şi se gândeşte la ceea ce este mai rău.

„Sunt bolnavă. Nu voiam să cred când mi s-a spus chestia asta că am o tumoră la gât. Chestia este că și mama are cancer. I-am zis mamei mele că dacă așa mi-a fost dat de la Dumnezeu să pățesc, nu am ce să fac”, a mărturisit Maria Andria.

Mai mult, artista a povestit că a fost avertizată că și-ar putea pierde vocea. „Am făcut biopsia azi de dimineață, am și infecție din cauza salivei care se duce în altă parte a gâtului și luni o să intru în operație. Mi-au spus și doctorii că acolo unde am eu tumora este periculos și îmi pot pierde și vocea. Îmi este foarte frică”.

Cine este Maria Andria

Maria este originară din Grecia. Prima melodie din cariera artistei a fost “Love in Dubai” în anul 2016, prin intermediul Cat Music. Melodia a fost însoțită și de un videoclip filmat în Cipru și regizat de Evgenios Zosimov.

După ce a lansat single-ul de debut și videoclipul „Love in Dubai”, single ce a generat peste 20 de milioane de vizualizari pe YouTube, Maria Andria a revenit cu „Mamma Mia”, o piesa care la randul ei a fost un  mare succes.