Loredana Groza, în lacrimi după ce adolescent nevăzător a cântat la pian pe scena de la Next Star: “Am simţit că ne spunea despre singurătatea lui”

Publicat: 13/03/2020 | 00:06

Ediţia de debut a sezonului 10 de la “Next Star” a fost una copleşitoare! Amir Bălteanu, un băiat de 13 ani din Craiova, i-a impresionat până la lacrimi pe cei trei juraţi exigenţi cu talentul său. Deşi este nevăzător, adolescentul a cântat la pian, instrumentul care nu mai are nicio necunoscută pentru el. După numărul său, Loredana Groza a făcut declaraţii extrem de emoţionante.

Citeşte şi: Loredana Groza, dans lasciv în Lamborghini-ul lui Adi Minune. Manelistul i-a dat bolidul pentru o tură prin București | FOTO & VIDEO

Loredana Groza, în lacrimi după reprezentația inedită a lui Amir Bălteanu

Amir Bălteanu, un copil cu care destinul a fost crud, s-a numărat printre concurenţii de la “Next Star” care au creat momente unice pe scena emisiunii de la Antena 1.

“Mi-a rupt inima, efectiv. Am închis ochii pentru că am vrut să simt, să înțeleg muzica lui. Pentru că noi nu avem cum să înțelegem muzica lui. Și în momentul ăla mi-au țâșnit lacrimile. În momentul ăla s-a produs magia. A fost ca o rugăciune colectivă. Am simțit că ne spunea povestea lui, ne spunea despre singurătatea lui”, a declarat Loredana Groza în cadrul emisiunii “Next Star” de la Antena 1.

“O sală întreagă s-a ridicat în picioare. Te aplaudă, Amir!”, i-a spus Dan Negru concurentului-minune care a intrat în cursa pentru marele premiu de la “Next Star”.

În juriul competiţiei de la Antena 1 sunt: Ştefan Bănică Junior, Loredana Groza şi Dorian Popa.