Loredana Chivu a vorbit pentru prima dată despre maladia de care suferă: „Situația nu este tocmai roz”

Publicat: 18/10/2020 | 10:09

Loredana Chivu s-a dus de urgență, în urmă cu doar două zile, la spital după ce a acuzat dureri puternice la spate. Odată ajunsă acolo, vedeta a aflat că are pietre la rinichi.

Imediat după ce a aflat despre ce este vorba, Loredana și-a informat imediat fanii că are probleme de sănătate, fără să precizeze, însă, și diagnosticul.

Contactată de reporterii Antena Stars, după ce a petrecut câteva ore bune pe patul de spital, vedeta a făcut și primele declarații. Extrem de afectată, dansatoarea spune că speră să se facă bine după tratamentul pe care medicii i l-au recomandat, pentru că altfel, din păcate, va trebui să suporte o intervenție chirurgicală.

„Totul a început în urmă cu două zile când am simțit o puternică durere în spate, în dreapta, dar a fost ceva trecător, am luat un calmant și a trecut. Ieri, în timp ce mă aflam la coafor, a revenit durerea, mult mai puternică, de fapt, insuportabilă, și m-am speriat foarte rău, mi-am dat seama că am o problemă gravă și am luat hotărârea de a merge la urgență.

Acolo mi s-a dat și diagnosticul. Am pietre la rinichi și o piatră s-a deplasat din zona rinichiului și astfel mi-a provocat durerile acelea insuportabile care-mi tăiau respirația. Am ajuns acolo, au început toate investigațiile posibile, mi-au făcut toate perfuziile ca să mă lase durerea.

S-a simțit singură în spital

M-am simțit foarte singură acolo în spital, pentru că nu te lasă să ai însoțitori, nu te lasă să fie nimeni cu tine și văzându-mă în situația aia, singură, văzând atâta durere în jurul meu, m-am simțit copleșită, am început să plâng. Am stat cam 7 ore la urgență, medicii mi-au dat un tratament și mi-au spus că situația nu este tocmai roz.

De obicei când te confrunți cu această problemă, piatra se elimină mai ușor, dar la mine este înțepenită și este mai greu să o elimin. Dacă, doamne ferește nu o elimin cu tratamentul medicamentos, o să trebuiască să ajungem la operație”, a spus blonda.

Citește și...