Locotenentul lui Corduneanu a scos sabia în mijlocul străzii, iar procurorii i-au pus gând rău

Publicat: 04/03/2021 | 19:47

Ștefan Andrei Boncu, membru al clanului Cordunenilor, ba chiar principalul locotenent al liderului din Iași, va ajunge în fața magistraților. Asta după ce a scos sabia chiar în mijlocul străzii și și-a amenințat rivalii.

În urma incidentului, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași l-au trimis în judecată, acuzat fiind de tulburarea ordinii și liniștii publice. Și asta pentru că totul a fost filmat și chiar interopul a pus totul pe Facebook. (CITEȘTE ȘI: CUTREMUR ÎN CLANUL CORDUNEANU. „BELEAUA” ÎȘI AMENINȚĂ NEPOATA: “O SĂ-I BAG PICIOARE PE GÂT” + REPLICA MAMEI INTERLOPULUI: “BATE-ȚI DUȘMANII”)

 

Locotenentul lui Corduneanu a scos sabia în mijlocul străzii, iar procurorii i-au pus gând rău

Jean Mărăraș și Constantin Vandam sunt cei vizați de postările făcute pe rețeaua de socializare. În una dintre filmări se poate vedea cum individul scoate o sabie dintr-o teacă din piele și o flutură în aer. Filmarea a fost făcută pe timp de noapte, chiar pe stradă, în Piața Unirii. Interlopul îi înjură pe Vandam (Constantin Vandam) și pe Jean „Brăileanu’” (Jean Mărăraș). „Vandam și Jean, … de zdrențe și de panarame! Cosmos, față de voi, e legendă vie! Voi ați avut noroc de Cosmos! Dacă nu era Cosmos în Iașul ăsta, voi erați f… demult! Veniți să vă întâlniți cu mine!”, a strigat locotenentul lui Corduneanu. (NU RATA: INCIDENTE ÎNTRE INTERLOPII DIN IAȘI! FRAŢII LUI COSTEL CORDUNEANU, TRANSPORTAȚI LA SPITAL DUPĂ CE AU FOST ATACAȚI DE UN CLAN RIVAL)

Urmează ca Judecătoria Iași să stabilească un prim termen al procesului penal. Ulterior, magistrații vor asculta ce au de spus părțile implicate, pentru a putea lua o decizie în acest caz, scrie bzi.ro.