Acasă » Vedete » Like Creața, pe ultima sută de metri cu sarcina! Va fi mămică cu acte-n regulă pe 8 Martie

Like Creața, pe ultima sută de metri cu sarcina! Va fi mămică cu acte-n regulă pe 8 Martie

De: Alina Nistor 03/03/2021 | 12:04

Like Creața este pe ultima sută de metri cu sarcina. Vedeta se internează vineri în spital, iar de 8 Martie va fi mămică cu acte-n regulă.

Fosta concurentă de la ”Chefi la cuțite” va deveni mămică pentru prima oară și este în culmea fericirii. Like Creața abia așteaptă să-și țină fetița la piept, iar în urmă cu câteva ore a făcut un anunț important pe Instagram.

Vedeta le-a transmis fanilor că se va interna peste câteva zile, mai exact vineri. De asemenea, ea preconizează că pe 8 Martie va fi deja mămică și își va cunoaște micuța.

„Doamne, ce emoții. Se pare că în weekend o să am bebeluș. O să mă prindă 8 martie cu acte în regulă, o să fiu mamă de 8 martie, adică înainte puțin. Tocmai am ieșit de la clinică, am crezut că e ultima zi, dar doamna doctor mi-a zis să vin încă o dată vineri, în ideea în care nu nasc până vineri, deși am toate șansele.

Atunci hotărâm dacă ne internăm sau nu și probabil o să ne internăm și o să nasc. i cam place aici în burtică. Și acum, la ecografie, era acolo cuminte, dar nu, trebuie să vină că e mai frumos afară. Am făcut 40 de săptămâni. Credeam că nu mai apuc, dar uite că am făcut”, a transmis ea.

Like Creața și Ruxi au format ”Like One”

În urmă cu ceva timp, Like Creața și Ruxi formau cuplul „Like One”, care stârnea hohote de râs în mediul online. La un moment dat, însă, gașca lor s-a spart, iar cele două vloggerițe și-au urmat drumul pe cont propriu.

Ulterior, în presă au existat informații potrivit cărora Like Creața a renunțat la proiectul cu Ruxi din cauza faptului că aceasta miza foarte mult pe content cu tentă sexuală, lucru ce ar fi nemulțumit-o.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Absolventă a Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice din Cadul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A urmat apoi studii universitare de masterat, ”Marketing Politic și Comunicare”, în cadrul aceleiași universități. citeste mai mult
Parteneri
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Imagini INCENDIARE cu ISPITA care a primit un CADOU de 600.000 de euro de la milionarul român
Imagini INCENDIARE cu ISPITA care a primit un CADOU de 600.000 de euro de la...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Fostul iubit al Cristinei Cioran, declarații halucinante: „Îmi fac alt copil! Nu mă mai interesează nici de ea, nici de copil”
Fostul iubit al Cristinei Cioran, declarații halucinante: „Îmi fac alt copil! Nu mă mai interesează...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete nucleare la granița cu Finlanda
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Mesajul dureros al mamei care și-a pierdut fetița din cauza biluțelor magnetice: „Părinții să nu cumpere așa ceva”
Mesajul dureros al mamei care și-a pierdut fetița din cauza biluțelor magnetice: „Părinții să nu...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a exprimat tristețea în mediul online: „Sunt nervoasă și tristă și nefericită.”
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol! Imaginile din interiorul vilei i-au uluit pe toți
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol!...
Trenul produs în China care va lega 3 municipii importante din România. Poate circula cu o viteză de 160 km/h
Trenul produs în China care va lega 3 municipii importante din România. Poate circula cu...
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au dat o nouă lovitură în România. Investiția uriașă se află fix lângă un mare oraș al țării
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au dat o nouă lovitură în România. Investiția uriașă se află...
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Bomba anului în showbiz. Decizia luată de Alina Sorescu şi Alex Ciucu înainte de Paşte. Împăcarea, pecetluită cu flori!
Bomba anului în showbiz. Decizia luată de Alina Sorescu şi Alex Ciucu înainte de Paşte....
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
E panică mare pe piața imobiliară. Se forțează creșterea prețurilor
E panică mare pe piața imobiliară. Se forțează creșterea prețurilor
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
Ioana Dichiseanu, dezvăluiri emoționante. Semnele pe care le-a primit de la regretatul Ion Dichiseanu după decesul acestuia: „Nu au fost doar în mintea mea”
Ioana Dichiseanu, dezvăluiri emoționante. Semnele pe care le-a primit de la regretatul Ion Dichiseanu după...
Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași pe sfoară”
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași...