Acasă » Vedete » Laura Cosoi, pe ultima sută de metri cu sarcina: ”Ca și rândul trecut, voi naște natural”

Laura Cosoi, pe ultima sută de metri cu sarcina: ”Ca și rândul trecut, voi naște natural”

De: Alina Nistor 31/07/2020 | 17:25

Laura Cosoi este pe ultima sută de metri cu cea de-a doua sarcină. Vedeta a dezvăluit că va naște natural și deja se gândește la un al treilea bebeluș.

Laura Cosoi va deveni mămică pentru a doua oară. Vedeta mai are foarte puțin timp până își va strânge la piept cea de-a doua fetiță. Ea le-a mărturisit fanilor că și de această dată va naște natural. (CITEȘTE ȘI: GEORGE BURCEA, MĂRTURISIRI ȘOCANTE PE INSTAGRAM: ”EU ȘIU CUM ESTE SĂ NU AI CE MÂNCA SAU SĂ MĂNÂNCI DIN GUNOI”)

”Mă îndrept cu pași repezi spre momentul nașterii și parcă nici nu-mi vine să cred că e așa aproape. Nu pot să spun că am emoții, în sensul de teamă, dar nerăbdarea de a o ține pe cea mică în brațe, de a o aduce acasă și de a ne bucura toți de ea e din ce în ce mai puternică.

Ca și rândul trecut, voi naște natural, cu ajutorul lui Dumnezeu, și mă bucur că voi avea alături de mine aceeași echipă ca și la prima naștere. Ah, ce norocoasă sunt.Trăim, într-adevăr, o situație specială, dar venirea pe lume a unui copil e mereu motiv de bucurie, așa că important e să fim în siguranță și sănătoși! Mă tot gândesc, oare a doua naștere naturală poate fi atât de diferită de prima sau?”, a mărturisit Laura Cosoi.

Laura Cosoi se gândește la al treilea copil

Nu a născut încă, dar deja se gândește la al treilea copil. Laura Cosoi a făcut dezvăluiri despre o nouă sarcină și a mărturisit că își dorește și un băiețel. (CITEȘTE ȘI: LAURA COSOI, PRIMA DECLARAȚIE DESPRE GINA PISTOL. ACTRIȚA S-A IUBIT 5 ANI CU SMILEY: „GINA?! DOAMNE FEREȘTE. CUM SĂ..”)

”În urmă cu trei ani nu întrezăream așa un viitor strălucit. N-am crezut niciodată că-mi va plăcea atât de mult să am copii, să fac copii. Sunt extrem de fericită și binecuvântată cu soțul meu și cu tatăl Ritei, care este un tată extrem de implicat și un soț foarte protector, iubitor, atent și prezent.

Ne completăm foarte bine, suntem pe aceeași lungime de undă și asta contează enorm și poate că… Îi stă foarte bine cu Rita și i-am zis că o să-i stea foarte bine cu două fetițe, dar evident că acum trebuie să-i fac și-un băiețel. Adică așa ne gândim. Și, chiar dacă ar fi și-a treia fetiță, eu tot aș fi foarte încântată”, a dezvăluit Laura Cosoi pentru Revista Unica.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Absolventă a Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice din Cadul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A urmat apoi studii universitare de masterat, ”Marketing Politic și Comunicare”, în cadrul aceleiași universități. citeste mai mult
Parteneri
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Asta e fotografia din INTIMITATEA Simonei Halep care a ajuns pe net! Iubește din nou?
Asta e fotografia din INTIMITATEA Simonei Halep care a ajuns pe net! Iubește din nou?
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Ungaria și propunerea surprinzătoare pentru „dușmanul de moarte”, România. De ce nu a fost posibilă unirea cu țara noastră
Ungaria și propunerea surprinzătoare pentru „dușmanul de moarte”, România. De ce nu a fost posibilă...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
VIDEO Scene halucinante în Ilfov: Un adolescent a fost sechestrat într-o parcare, apoi a fost dus în alt sat și bătut cu bestialitate
VIDEO Scene halucinante în Ilfov: Un adolescent a fost sechestrat într-o parcare, apoi a fost...
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia
Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina?
Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina?
Marilu, mesaj sfâșietor după despărțirea de Iustin: „Cât timp avem, de fapt..”
Marilu, mesaj sfâșietor după despărțirea de Iustin: „Cât timp avem, de fapt..”
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a exprimat tristețea în mediul online: „Sunt nervoasă și tristă și nefericită.”
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol! Imaginile din interiorul vilei i-au uluit pe toți
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol!...
Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași pe sfoară”
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași...
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
Bomba anului în showbiz. Decizia luată de Alina Sorescu şi Alex Ciucu înainte de Paşte. Împăcarea, pecetluită cu flori!
Bomba anului în showbiz. Decizia luată de Alina Sorescu şi Alex Ciucu înainte de Paşte....
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Locaţiile din faimosul serial Bridgerton pe care le poţi vizita
Locaţiile din faimosul serial Bridgerton pe care le poţi vizita
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Șase pași pentru un gazon perfect. Sfaturile unui grădinar
Șase pași pentru un gazon perfect. Sfaturile unui grădinar
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să...
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Care este cel mai mare regret al Marianei Ionescu Căpitănescu: ”Dacă aș da timpul înapoi, aș petrece timp cu părinții mei”
Care este cel mai mare regret al Marianei Ionescu Căpitănescu: ”Dacă aș da timpul înapoi,...
Anamaria Prodan nu s-a lecuit. Cum îl alintă pe Ronald Gavril: „Îl alint așa pentru că este o minune lăsată de la Dumnezeu pe pământ”
Anamaria Prodan nu s-a lecuit. Cum îl alintă pe Ronald Gavril: „Îl alint așa pentru...
Netflix va lansa serialul pe care milioane de oameni îl așteaptă de câțiva ani. Povestea va fi pe placul abonaților din România
Netflix va lansa serialul pe care milioane de oameni îl așteaptă de câțiva ani. Povestea...
Ce să adaugi în ostropelul de pui ca să-i dai cel mai bun gust. Ingredientul care îi dă o aromă de neuitat
Ce să adaugi în ostropelul de pui ca să-i dai cel mai bun gust. Ingredientul...