Acasă » Trending » Ioana Ginghină, gest superb pentru copii în plină pandemie de COVID-19. Ce le-a pregătit actrița

Ioana Ginghină, gest superb pentru copii în plină pandemie de COVID-19. Ce le-a pregătit actrița

De: Răzvan Scarlat 14/04/2020 | 14:15

Chiar dacă România este în stare de urgență, Ioana Ginghină are motive să zâmbească. În Săptămâna Mare, fosta soție a lui Alexandru aniversează 8 ani de când a înființat MiniArt Show, propria companie de evenimente, dar și 7 din momentul în care a participat pentru prima oară la cursurile Școlii de Actorie.

CITEȘTE ȘI: GESTUL NEAȘTEPTAT FĂCUT DE IOANA GINGHINĂ, DUPĂ CE S-A AFLAT DE NOUL IUBIT: ”ȘTIA DEJA CE SE ÎNTÂMPLĂ”

Cele două aniversări vor fi marcate de Ioana Ginghină pe pagina personală de Facebook, dar și pe cea a companiei. Astfel, joi, 16 aprilie, de la ora 17.00, va oferi, live, cursuri de actorie gratuite pentru copii, cărora le-a pregătit numeroase surprize. În plus, cei mici vor învăța despre simbolurile, tradiţile şi o obiceiurile de Paşte.

Cu toţii ne adaptăm acestor vremuri şi acum mai mult decât oricând este nevoie să fim uniţi, să învăţăm să ne bucurăm şi altfel unii de alţii.

Chiar dacă aceste sărbători vor fi cu siguranţă diferite de ceea ce noi am experimentat până acum, pentru că nu avem cum să ne întâlnim cu prietenii şi toţi membrii familiei, eu vreau să fac ceva special atât pentru copii, cât şi pentru toţi cei care încă mai cred în magia sărbătorilor. Sunt foarte bucuroasă că acest proiect va marca dubla aniversare MiniArt Show, compania mea de evenimente şi a Şcolii de Actorie, pentru care în continuare ţin cursuri şi coordonez înscrierile online”, a declarat Ioana Ginghină, potrivit libertatea.ro.

NU RATA: KANAL D NEGOCIAZĂ PENTRU UN ”MATINAL” CU MITOȘERU ȘI UN PREZENTATOR ”DE-AL CASEI”!

”Da, sunt îndrăgostită!”

După divorțul de Alexandru Papadopol, Ioana Ginghină pare că și-a găsit, în sfârșit, liniștea. Are un iubit care o face fericită și privește cu încredere spre viitor.

Sunt fericită, sunt OK, sunt îndrăgostită. Nu vreau să dau mai multe detalii, că e vorba de Ruxy, vreau să o menajez de toate aceste ştiri. Experiența prin care am trecut mă face să ştiu clar că mai rău de atât nu se poate. Am trecut printr-o chestie, adică OK, ne despărţim. Ce poate să se mai întâmple. OK, mă despart. Acum, petrecem amândoi timp mai de calitate cu Ruxandra.

VEZI AICI: IOANA GINGHINĂ, DECIZIE DE ULTIM MOMENT, ÎN PLINĂ PANDEMIE DE COVID-19. CE A HOTĂRÂT CU PRIVIRE LA VILA ÎN CARE A LOCUIT ALĂTURI DE ALEXANDRU PAPADOPOL. “VREAU SĂ…” FIICA EI, RUXANDRA, ESTE DIRECT IMPLICATĂ

Cumva eram cine-i în casă are grijă de ea. Cred că au fost lucruri care s-au stricat în timp. Într-o zi mi-a zis Alexandru că gata, nu mai poate. Eu nu am realizat atunci. Acum mai bine de un an, cam un an şi trei luni. După mi-am dat seama că probabil undeva vina e la mijloc, erau nişte chestii care scârţâiau. Nu era o căsnicie neapărat fericită, ci una liniştită”, a mărturisit vedeta, pentru o televiziune din România.

Ioana Ginghină alături de noul iubit, Cristi Pitulice
Urmărește Cancan.ro pe Google News
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. citeste mai mult
Parteneri
INTERVIU EXCLUSIV | Horațiu Potra, adevărul despre LEGIUNEA STRĂINĂ și cum este să fii gardă de corp pentru bogații lumii
INTERVIU EXCLUSIV | Horațiu Potra, adevărul despre LEGIUNEA STRĂINĂ și cum este să fii gardă...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără decât fostul luptător și interlop
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
WOW! Nadia, Boris Becker, Ilie Năstase și Andreea Esca, dezlănțuiți într-un club din București! Cum au fost surprinși
WOW! Nadia, Boris Becker, Ilie Năstase și Andreea Esca, dezlănțuiți într-un club din București! Cum...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Mihaela Bilic și-a construit o cabană în inima pădurii: „Până de Paște mă mut. N-am gaze, n-am curent, n-am apă, însă îmi place mult!”
Mihaela Bilic și-a construit o cabană în inima pădurii: „Până de Paște mă mut. N-am...
El i-a luat locul în clan lui Costel Condureanu! „Stăpânul Moldovei” va di înmormantat regește
El i-a luat locul în clan lui Costel Condureanu! „Stăpânul Moldovei” va di înmormantat regește
Românca al cărei nume este gravat pe mașinile Tesla se luptă acum cu Elon Musk. Bolnavă de cancer, își dorește doar scuze
Românca al cărei nume este gravat pe mașinile Tesla se luptă acum cu Elon Musk....
O studentă le-a spus prietenilor că era încântată de o primă întâlnire. A doua zi, un picior de-al ei a fost descoperit într-un parc
O studentă le-a spus prietenilor că era încântată de o primă întâlnire. A doua zi,...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Costel Corduneanu va fi înmormântat într-un sicriu de lux! Prețul lui atinge sume de ordinul zecilor de mii de lei
Costel Corduneanu va fi înmormântat într-un sicriu de lux! Prețul lui atinge sume de ordinul...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Tavi Clonda s-a săturat de jignirile din mediul online! Artistul intenționează să îi blocheze pe toți cei care îi jignesc familia: „Totul are o limită în viața asta. M-am săturat!”
Tavi Clonda s-a săturat de jignirile din mediul online! Artistul intenționează să îi blocheze pe...
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în...
"Uşa a zburat către mine!" Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră să...
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte? Plătesc bine
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui...
Funcția din WHATSAPP care schimbă totul. Toți utilizatorii trebuie să o folosească
Funcția din WHATSAPP care schimbă totul. Toți utilizatorii trebuie să o folosească
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
Abia acum s-a aflat! Cum a ajuns Cătălin Moroșanu să-i fie naș lui Jador: „Îi cunosc aproape toate iubitele, dar cu ea...”
Abia acum s-a aflat! Cum a ajuns Cătălin Moroșanu să-i fie naș lui Jador: „Îi...
Unde se află cel mai frumos sat din lume. Cei care ajung aici sunt întâmpinați de câmpuri interminabile de lavandă
Unde se află cel mai frumos sat din lume. Cei care ajung aici sunt întâmpinați...
Uleiul care îți repară părul. Va crește lung și puternic
Uleiul care îți repară părul. Va crește lung și puternic
Șeful Casei de Pensii a spus ADEVĂRUL. Cel mai important detaliu despre RECALCULAREA PENSIILOR
Șeful Casei de Pensii a spus ADEVĂRUL. Cel mai important detaliu despre RECALCULAREA PENSIILOR
Câți bani li s-a promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-a promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef....
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Un oficial european avertizează cu privire la
Un oficial european avertizează cu privire la "înarmarea comerţului" în contextul creşterii tensiunilor dintre SUA...
OBLIGATORIU pentru proprietarii de apartamente sau casă. Trebuie să plătească în fiecare an
OBLIGATORIU pentru proprietarii de apartamente sau casă. Trebuie să plătească în fiecare an
Asia Express 2024. S-a aflat lista completă a finaliștilor după eliminări
Asia Express 2024. S-a aflat lista completă a finaliștilor după eliminări
Motivul real pentru care „Fetița Zurli” a PĂRĂSIT Gașca Zurli. De ce a plecat Vero Căliman, de fapt
Motivul real pentru care „Fetița Zurli” a PĂRĂSIT Gașca Zurli. De ce a plecat Vero...
Momente dramatice la priveghiul lui Costel Corduneanu! Mama Stăpânului Moldovei a căzut din picioare!
Momente dramatice la priveghiul lui Costel Corduneanu! Mama Stăpânului Moldovei a căzut din picioare!
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki....
De ce Denisa Tănase nu a devenit mamă până la 37 de ani:
De ce Denisa Tănase nu a devenit mamă până la 37 de ani: " Îmi...
Iulia Vântur și Salman Khan, în pericol. Faimosul actor a fost ținta unui atac armat. Cine a vrut să îl ucidă și care este motivul
Iulia Vântur și Salman Khan, în pericol. Faimosul actor a fost ținta unui atac armat....
Cele mai ciudate nume de străzi din București, pe fiecare sector. Unde găsești Strada Lucifer, Intrarea Somnului sau Aleea Prevederii
Cele mai ciudate nume de străzi din București, pe fiecare sector. Unde găsești Strada Lucifer,...
Afacerea pe care o pot face toți românii care stau la curte. Produsul vândut de Vladimir s-a scumpit cu 45% în ultimii ani
Afacerea pe care o pot face toți românii care stau la curte. Produsul vândut de...