Incendiu devastator în Olt! O locuință și o anexă au ars ca niște torțe. VIDEO

Publicat: 07/12/2020 | 17:58

O locuință și anexa acesteia au ars într-un incendiu care s-a produs din comuna Poboru, județul Olt, unde pompierii Stației Scornicești au intervenit pentru stingerea flăcărilor.

La fața locului au fost direcționate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și o autospecială pentru primă intervenție. În momentul sosirii echipajelor, locuința și anexa ardeau generalizat, cu flacără și degajări mari de fum, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de urgenţă (ISU) Olt.

Proprietarul a fost rănit

Proprietarul, în vârstă de 72 de ani, a fost găsit în afara locuinței, conștient, cu arsuri de gradul II și III la cap și membrele superioare. Pacientul a fost transportat la UPU Slatina.

Pompierii au acționat aproximativ patru ore pentru lichidarea incendiului și îndepărtarea efectelor negative, pe timpul misiunii fiind evacuate și șase butelii de aragaz. Potrivit sursei citate, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost amplasarea materialelor combustibile în apropierea unei sobe pe gaz.