Horațiu Mălăele combate COVID-ul cu racheta

Publicat: 14/04/2021 | 23:58

După ce s-a vindecat de COVID-19, Horațiu Mălăele a revenit, ușor, la micile plăceri care îi fac viața fericită. Sportul, mai exact tenisul, este una dintre ele și îl ajută să se “recupereze” în urma bolii. CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, imagini cu îndrăgitul actor în plină acțiune, pe teren.

Putem spune, fără exagerare, că terenul de tenis este, după scenă, al doilea loc unde Horațiu Mălăele uită de toate problemele cotidiene. Și cum pandemia a închis sălile de teatru, actorul mai are o singură alinare: să încingă, atunci când este posibil, câte o partidă de tenis cu amicii săi.

CANCAN.RO l-a întâlnit pe Horațiu Mălăele într-un complex sportiv din Capitală, în timp ce se “recupera” de zor după infecția cu COVID-19. Echipat „regulamentar”, cu un tricou, pantaloni scurți, șapcă și pantofi sport, celebrul actor a făcut spectacol pe teren, unde a arătat o formă mult mai bună ca în noiembrie 2020, când a avut nevoie de multe momente de pauză.

Horațiu Mălăele, îndrăgostit de tenis

Tenisul pare să fie singurul sport care îl relaxează pe Horațiu Mălăele. Cu racheta în mână, celebrul actor se simte la fel de bine ca pe scenă. Se recuperează cu pași mici după boală, iar “sportul alb” are o contribuție majoră.

M-am izbit întâmplător de tenis şi a fost o izbitură atât de fatală încât mi-e greu să mă mai despart. Nu e un hobby, e un mod de a exista şi un mod de a mă exprima. Joc tenis aproape în fiecare zi de 11 ani”, declara Horațiu Mălăele, în urmă cu mai multe luni. (VEZI AICI: HORAŢIU MĂLĂELE ŢINE ”CURĂ” DE TENIS)

Horațiu Mălăele se „recuperează” pe teren după infecția cu COVID-19

“Nu am prea crezut că există COVID! Când m-a izbit, m-am deșteptat”

Horaţiu Mălăele a anunțat anul trecut, în septembrie, că s-a infectat cu COVID-19. El urma să plece peste câteva zile la Iaşi, la Gala Serilor Filmului Românesc, dar deplasarea a fost anulată. După ce s-a vindecat, a povestit cum a fost internarea în spital, precizând că, la fel ca mulți români, nu a crezut inițial în existența virusului.

În primul rând, ca foarte mulţi, nu am prea crezut că există, pe urmă era neîndoielnic că îl am şi recluziunea spitalicească a fost groaznică pentru mine, singurul lucru care mi-a mai îndulcit viaţa acolo au fost minunaţii doctori care au stat pe lângă mine şi fetele drăguţe din anturajul lor. Asta m-a mai îmbunat uneori, altfel am fost o perioadă disperat. Dar omul trebuie să treacă şi prin asta, să vadă cât de fantastică este viaţa altfel. Am ajuns acasă, mi-am revenit şi m-am apucat de treabă. Ştiam că există ceva, dar nu eram aşa de sigur. Când m-a izbit, m-am deşteptat”, a declarat Horațiu Mălăele. (NU RATA: IMAGINI EXCLUSIVE CU HORAȚIU MĂLĂELE & SOȚIA)

 Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.