Gurvernul din Israel a renunțat la purtarea măștilor în aer liber, începând de duminică

Publicat: 18/04/2021 | 18:29

Locuitorii statului Israel nu vor mai fi obligați, începând de duminică, să poarte mască de protecţie în aer liber. Măsura a fost luată cu bucurie, iar oamenii au ieșit pe străzi.

Chiar și așa, purtarea măştii este în continuare obligatorie în interior, în spaţiile unde cineva intră în contact cu persoane care nu sunt membri ai familiei sale.

Experţii consideră însă că şi această regulă ar putea fi ridicată într-o lună, datorită scăderii semnificative a numărului de infectări, scrie agenția Agepres.

S-a deschis și școlile

Tot de duminică intra în vigoare și măsura de deschidere a școlilor complet, prima dată în ultimul an, elevii fiind aranjaţi în clase cu capacitate maximă, şi nu un grupuri mici. Însă masca este obligatorie în sălile de curs.

Grație unei ample campanii de vaccinare, numărul de noi cazuri înregistrate a scăzut semnificativ. Numărul persoanelor care suferă în prezent de o formă severă de COVID-19 este de circa 200. La sfârşitul lui ianuarie, numărul era de circa 1.200.

Aproximativ 5,3 milioane din cele nouă milioane de locuitori ai Israelului au primit cel puţin o doză din vaccinul Pfizer/BioNTech. Aproape cinci milioane au primit ambele doze.

Dar, în prezent, campania de vaccinare a stagnat. Aproximativ un milion de persoane de peste 16 ani încă sunt nevaccinate, ceea ce însemnă că Israelul nu a ajuns încă la imunizarea colectivă.