Grav accident în Comana, județul Constanța. Mașină ruptă în două, șofer mort pe loc

Publicat: 25/04/2021 | 18:57

Pe DN38 în zona localității Comana, județul Constanța a avut loc un grav accident soldat cu decesul șoferului. Din primele informații reiese că bărbatul nu a respectat limita de viteză și a intrat într-un copac, mașina rupându-se în două. 

Potrivit oamenilor legii, noaptea trecută, în jurul orei 3, șoferul unui autoturism a circulat pe drumul DN38 cu peste 130 km/h iar la un moment dat, nu a mai putut ține autoturismul pe carosabil și a intrat în plin într-un copac. În urma impactului copacul aflat pe marginea drumului s-a rupt de la jumătate, la fel și autoturismul.

Când au ajuns la fața locului, echipele de salvare au constatat că bucăți din mașină se aflau în crengile celorlalți copaci de pe marginea drumului, iar roțile la câțiva metri depărtare de locul accidentului.

Polițiști, dar și echipele de ambulanță au sosit în urma apelului efectuat la 112 de către martorii accidentului. Din nefericire, medicii n-au mai putut face nimic pentru a-l salva pe șofer.

CITEȘTE ȘI GRAV ACCIDENT ÎN CAPITALĂ. PATRU PERSOANE AU FOST RĂNITE, DUPĂ CE DOUĂ MAȘINI S-AU CIOCNIT

Sursă foto: SAJ Constanța