Gesturile făcute de Anamaria Prodan contrazic așa-zisul divorț de Reghe. Ce mesaj a postat impresara, pentru toți cârcotașii

Publicat: 24/06/2021 | 11:01

Divorțul dintre Anamaria Prodan și Reghe arde mocnit în opinia celor care au crezut, cel puțin pentru moment, că familia lor se va destrăma. Deși celebrul antrenor a confirmat despărțirea de impresară, Anamaria Prodan nu se lasă și postează zilnic în social media tot felul de mesaje cu și despre familie, dar mai ales despre Reghe și despre cât de bun și puternic este el, ca bărbat.

Anamaria Prodan vrea cu orice preț să le arate tuturor că nu este rost de divorț între ea și Reghe. În această dimineață, impresara a postat un video cu Reghe pe Instagramul său, în care cunoscutul antrenor are parte de alinturi în compania pisicii familiei, un exemplar din rasa Sphynx.

În descrierea clipului video, Anamaria Prodan a pus câteva inimioare, pesemne că lucrurile între ea și Reghe sunt, așa cum vrea ea să arate, la fel ca înainte.

”Laur a glumit”

De-a lungul timpului, au tot existat zvonuri referitoare la un posibl divorț însă.. de fiecare dată sexy-impresara a negat cu vehemență orice speculație. La fel cum s-a întâmplat și de această dată. În timp ce Laurențiu Reghecampf a confirmat ruptura, Anamaria Prodan susține că soțul ei a glumit cu afirmațiile făcute în presă.

“Nu este adevarat, nu divorțăm, nici nu se pune problema de așa ceva, ne-am plictisit de subiectul ăsta. Vrem și noi să ne tihnească mâncarea. Laur nu a declarat că divorțăm, el a glumit, iar cei care au scris-o au dat-o ca fiind serioasă. Noi suntem acum la masă, suntem bine, fericiți”, a spus Anamaria Prodan, potrivit playsport.ro.