Fosta soție a lui Mihai Constantinescu nu poate să doarmă. Parastasul de șase lui al artistului a dat-o peste cap: „Nu pot să cred că el…”

Publicat: 28/04/2020 | 13:23

Mâine, 29 aprilie, se împlinesc șase luni de la moartea îndrăgitului cântăreț Mihai Constantinescu. Fosta sa soție, Mihaeala, a vorbit, într-un interviu recent, despre perioada cumplită prin care a trecut în ultima vreme.

Femeia, care a fost prima soție a regretatului artist, încă nu poate accepta faptul că „bărbatul vieții sale”, nu mai există. Sărbătorile de Paște au fost triste, deoarece nu s-a putut opri din plâns. Îi este cumplit de greu fără el și îl visează foarte des.

„A trecut destul de greu această perioadă, de când nu mai este Mihai. Nu pot să cred că el nu mai există. Am plâns foarte mult Sărbătorile acestea. Este cumplit fără Mihai. E greu, trist.

L-am visat de mai multe ori, vorbeam cu el însă nu ca și cum nu ar mai fi fost lângă noi. L-am visat de cinci ori. Toate visele au fost frumoase. Vorbeam despre viață, despre faptul că el a plecat. Îl simt foarte prezent”, a declarat ea pentru Click.ro.

Au făcut parastasul împreună

Mihaela și Simona Secrier, a doua soție a lui Mihai Constantinescu, au făcut parastasul împreună. Cu toate că este conștientă că nu va putea ajunge la cimitir din cauza restricțiilor impuse, Mihaela o să dea de pomană mâncarea caldă și coliva unui azil de bătrâni, așa cum face de fiecare dată.

„Având în vedere restricțiile impuse de autorități, nu știu în ce măsură vom mai putea face acest lucru, la cimitir. Eu mai duc pomană la un cămin de bătrâni, care se află în incinta Bisericii Precupeții Vechi, de pe Strada Toamnei.

De ani de zile, atât pentru tatăl cât și bunicii mei, am făcut acolo pomenirile și, totodată, și pentru Mihai. Se întâmplă să nu fac acest lucru numai la o lună, la șase, cum este tradiția, ci de fiecare dată când simt nevoia, iar cel mai recent s-a întâmplat chiar după Paște. Mâncarea caldă și coliva, după ce au fost citite și binecuvântate de către preot, ajung la cei 25-28 de bătrâni din respectivul azil”, a mai povestit Mihaela pentru sursa citată.