Este primul caz de COVID-19 în Harghita! ”S-a întors din Franța, testul e pozitiv!”

Publicat: 02/04/2020 | 21:02

Harghita fusese ocolită de coronavirus, dar joi a fost depistat primul pacient infectat. Persoana a venit din Franța, pe 23 martie, a iintrat în izolare, iar confirmarea testului a survenit joi, 2 aprilie.

”În judeţul Harghita în data de 02 aprilie 2020 a fost confirmat un test pozitiv la COVID-19. Astfel, o persoană care s-a întors în ţară, din Franţa, în data de 23 martie 2020, aflată în izolare la domiciliu, i-a fost recoltată o probă la COVID-19 în data de 01 aprilie 2020. Confirmarea testului s-a făcut la data de 02 aprilie 2020. Pacientul a fost preluat şi transportat de către specialişti la Secţia infecţioase a Spitalului Municipiului Odorheiu Secuiesc, unde se află sub supraveghere medicală”, a anunțat Prefectura Harghita

Judeţul Harghita era singurul în care nu fusese înregistrat niciun caz de coronavirus.

Totuși, 157 de persoane se află în carantină, 20 au ieșit, iar 1.713 sunt la autoizolare la domiciliu, potrivit news.ro.