Acasă » Exclusiv » El e micul luptător de aur din Giurgiu care “vânează” o medalie olimpică

El e micul luptător de aur din Giurgiu care “vânează” o medalie olimpică

De: Oana Călin 14/03/2020 | 23:59

S-a născut în 2005, și, la împlinirea a 14 ani, și-a făcut cadou o nouă medalie de aur, la o competiție națională de lupte greco-romane. Este povestea emoționantă a unui copil din Giurgiu, care, deși nu și-a cunoscut părinții, a depășit orice obstacol pentru a-și împlini visul. CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA, vă prezintă toate detaliile. (NU RATA: EL ESTE ”MICUȚUL CLAYDERMAN” AL ROMÂNIEI)

Se numește Valentin Gheorghe și, de mai bine de șase ani, este antrenat de Florin Antonescu, cel care, de altfel, l-a și descoperit pe micul campion. „Am venit la lupte împreună cu fratele meu mai mare, Florin, care acum este component al lotului de lupte de la Steaua. M-a adus, am văzut despre ce este vorba, și mi-a plăcut. Și așa… am rămas!”, povestește, timid, Valentin.

Un exemplu pentru cei din jur

Copilul nu își cunoaște părinții, pentru că, de la vârstă fragedă se află „în grija statului”. Locuiește într-una dintre căsuțele Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului Giurgiu și este elev în clasa a șasea la Școala cu clasele I – VIII nr. 4 „Mihai Eminescu” din municipiu.

De altfel, despre el, cei din conducerea DGASPC Giurgiu au avut, tot timpul, doar cuvinte de laudă, precizând, nu o dată, că Valentin poate fi un exemplu al copilului care, deși a crescut într-un mediu diferit, dificil, neavând tot ceea ce au copiii cu familii, a reușit să își depășească, de fiecare dată, condiția. (CITEȘTE ȘI: A PILOTAT PRIMUL AVION LA 15 ANI, IAR AZI…)

Croit din „stofă dură”

De-a lungul timpului, antrenorul Florin Antonescu s-a atașat de micul luptător, ajungând ca, în decursul anilor, Valentin să fie considerat un membru al familiei acestuia, nelipsit de la mesele de sărbători. (VEZI ȘI: NOAPTEA E GRĂNICER, ZIUA E LUPTĂTOR ÎN CUȘCĂ)

Primul lui concurs a fost pe vremea când avea 8 ani, la Clubul Dinamo, unde, de altfel s-a și accidentat. Pe moment, a vrut să renunțe, dar „stofa dură” din care este croit l-a făcut să strângă din dinți și să câștige. Au urmat apoi concursurile, unul după celălalt, aproape toate terminate pe podium. Cele mai multe, chiar pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

Cea mai bună clasare a României la Europene

Valentin, în vârful „piramidei” de la Giurgiu

Cel mai important concurs al lui Valentin Gheorghe este Campionatul European U15, de unde s-a întors cu cea mai bună clasare din lotul României: locul 6 la categoria 45 kg, categorie la care au fost înscriși 41 de sportivi.

„Acolo este altceva, sentimentul că lupți pentru țara ta te face să devii alt om. Sincer, nu se compară cu un concurs național sau zonal la care am mai participat…”, își amintește Valentin Gheorghe.

El spune că cel mai frumos moment este atunci când, pe salteaua de luptă, reușește să își învingă adversarii. (CITEȘTE AICI: OLIMPICA LA ENGLEZĂ FACE VOLUNTARIAT. E PROFESOARĂ LA 16 ANI PENTRU COPIII DINTR-UN SAT DIN TELEORMAN)

Vânează aurul olimpic

Micul Valentin este deja selectat în lotul României de speranțe olimpice. Ca orice sportiv, își dorește ca, la Jocurile Olimpice, să câștige o medalie.

„Nu contează de care, dar de aur să fie!”, spune Valentin, zâmbind ștrengărește, ca orice copil de vârsta lui.

Și, fiindcă este un copil, are aceleași pasiuni ca oricare altul de vârsta lui: se joacă, învață, dar, mai presus de orice, se antrenează zilnic. Știe că fără muncă nu se face nimic în viață! Este un motto pe care i l-a insuflat chiar antrenorul său, Florin Antonescu. (NU RATA: A ABSOLVIT FACULTATEA DE DREPT CA ȘEFĂ DE PROMOȚIE ÎNTR-UN SCAUN CU ROTILE)

„Ca orice copil, mai face și trăsnăi”

Valentin și antrenorul lui, Florin Antonescu

Antrenorul giurgiuvean spunea, despre speranța de aur a luptelor greco-romane giurgiuvene:

„Pe Valentin l-am găsit alături de mai mulți copii de 6, 7 sau 8 ani, în urmă cu circa 7-8 ani, i-am chemat la sală, și după aproape patru luni de antrenament, i-am dus la primul lor concurs. De la primul concurs, disputat la Dinamo, Vali a fost remarcat și de alți antrenori, de la cluburi mari de lupte din țară, iar pentru mine a fost o confirmare și un prim pariu.

Vali este un sportiv bun sau foarte bun, și spun asta bazându-mă pe faptul că, dacă de patru ani este permanent medaliat, multiplu campion național, din Polonia a venit cu cea mai bună performanță din lotul României, putem spune doar că este un sportiv care promite.

Viitorul lui ca sportiv depinde doar de el, și de Dumnezeu care trebuie să îl ocrotească și să îi dea sănătate. Ca orice copil, mai face și trăsnăi. Muncești cu el două, trei luni să facă o anumită categorie, și cu două-trei zile înainte de concurs, ai surpriza să mănânce dulciuri și să se îngrașe cu un kilogram…Și toată munca îți este dată peste cap…”.

Speranțe la noi medalii

Chiar dacă unii cred că, în performanță, 90% este talent, și 10% muncă, la Valentin, procentul este egal, mai spunea antrenorul său. După mai bine de trei decenii, Giurgiu are astfel, din nou, speranțe la medalii mondiale sau chiar olimpice în luptele greco-romane, după remarcabilele preformanțe obținute de maestrul emerit al sportului, Nicu Gingă. (VEZI ȘI: POVESTEA ”SHAOLINULUI” DIN FETEŞTI CARE BATE CUIE CU CAPUL)

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Băutura pe care trebuie să o bei în FIECARE dimineață, potrivit medicului Vlad Ciurea. Nu e nici cafea, nici ceai!
Băutura pe care trebuie să o bei în FIECARE dimineață, potrivit medicului Vlad Ciurea. Nu...
FOTO. Cum a ajuns să arate Ileana Lazariuc, fosta noră a lui Țiriac, la 42 de ani!
FOTO. Cum a ajuns să arate Ileana Lazariuc, fosta noră a lui Țiriac, la 42...
AȘA ARATĂ iubita unui milionar român! La doar 27 de ani e plin de bani și s-a lăsat de sport
AȘA ARATĂ iubita unui milionar român! La doar 27 de ani e plin de bani...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Vedeta din România care a ajuns sub pământ, în mijlocul Bucureștiului. „Instinctul animalic cu niște limite este extrem de prețios”
Vedeta din România care a ajuns sub pământ, în mijlocul Bucureștiului. „Instinctul animalic cu niște...
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce...
Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu amanta rusoaică la Moscova
Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu...
Ce înseamnă ca Ucraina să piardă războiul cu Rusia. Trei scenarii
Ce înseamnă ca Ucraina să piardă războiul cu Rusia. Trei scenarii
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
Ce ar face Adrian Minune dacă ar afla că fiica lui este înșelată de soț: „I-aș spune...”. Secretele pe care le are Karmen față de tatăl ei
Ce ar face Adrian Minune dacă ar afla că fiica lui este înșelată de soț:...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre ei doi: „Virginia, chiar nu mă șochează nimic în lumea asta, crede-mă.”
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
El i-a luat locul în clan lui Costel Condureanu! „Stăpânul Moldovei” va di înmormantat regește
El i-a luat locul în clan lui Costel Condureanu! „Stăpânul Moldovei” va di înmormantat regește
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
SWIPE-UL care epuizează bateria iPhone-ului. Mulți utilizatori fac acest gest
SWIPE-UL care epuizează bateria iPhone-ului. Mulți utilizatori fac acest gest
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
S-a aflat! Cum a ajuns Cătălin Moroșanu să-i fie naș lui Jador: „Îi cunosc aproape toate iubitele, dar cu ea...”
S-a aflat! Cum a ajuns Cătălin Moroșanu să-i fie naș lui Jador: „Îi cunosc aproape...
Satul din România de care s-a ales praful. Casele au fost abandonate, aici mai trăiește un singur român
Satul din România de care s-a ales praful. Casele au fost abandonate, aici mai trăiește...
Sfatul zilei de duminică, 21 aprilie 2024. Bani pentru Săgetător
Sfatul zilei de duminică, 21 aprilie 2024. Bani pentru Săgetător
S-A DECIS PLATA a 3.000 de lei de persoană. Banii intră direct PE CARD înainte de Paște
S-A DECIS PLATA a 3.000 de lei de persoană. Banii intră direct PE CARD înainte...
Alina Sorescu a RĂBUFNIT după ce a văzut imaginile cu Alex Ciucu și amanta. Sunt împreună de 11 ani. Culmea, după ce a  fost prins cu mâța-n sac, Ciucu dă vina tot pe artistă
Alina Sorescu a RĂBUFNIT după ce a văzut imaginile cu Alex Ciucu și amanta. Sunt...
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele interne
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Interdicție completă în România din 9 aprilie. Legea n-are excepţii. Amendă 1000 lei
Interdicție completă în România din 9 aprilie. Legea n-are excepţii. Amendă 1000 lei
Un papă pentru care sexualiatea și desfrâul erau „virtuți”
Un papă pentru care sexualiatea și desfrâul erau „virtuți”
Circulația mașinilor pe motorină, INTERZISĂ în România, începând cu acastă dată. Decizie drastică a Uniunii Europene
Circulația mașinilor pe motorină, INTERZISĂ în România, începând cu acastă dată. Decizie drastică a Uniunii...
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului...
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Motivul pentru care doi tineri au ales să se căsătorească în avion
Motivul pentru care doi tineri au ales să se căsătorească în avion
Monica Tatoiu, cel mai șocant diagnostic: cancer mamar. Cum a reacționat vedeta: „Nu mi-e frică de moarte”
Monica Tatoiu, cel mai șocant diagnostic: cancer mamar. Cum a reacționat vedeta: „Nu mi-e frică...
Leguma pe care e bine să o mănânci zilnic. E plină de vitamine, e una dintre cele mai sănătoase, încetinește îmbătrânirea, dar românii o evită
Leguma pe care e bine să o mănânci zilnic. E plină de vitamine, e una...
Orașul din România care va deveni o nouă perlă a turismului românesc. Are peisaje de poveste și locuri spectaculoase de vizitat
Orașul din România care va deveni o nouă perlă a turismului românesc. Are peisaje de...