E cumplit! Are 29 de ani și a crezut că lui nu i se poate întâmpla! Mesajul cutremurător: ”Vă rog, stați acasă!”

Publicat: 23/03/2020 | 22:32

A crezut că e invincibil, așa cum declară, dar a fost infestat cu virusul ucigaș. Acum, tânărul le transmite un mesaj cutremurător celor care cred că totul e o joacă.

Mesajul transmis de Gabriele Mattia de Angelis de pe patul de spital din Rovereto, unde se află internat de pe 15 martie, a devenit viral, adunând peste 100.000 de share-uri. „Nu este adevărat că nu vă poate afecta, să vă facă să suferiți sau chiar mai rău”, a scris el, potrivit La Repubblica.

Tânărul lucre la un centru de închiriat schiuri, la Canazei, Val di Fassa, o cunoscută stațiune, iar acolo ar fi contactat virusul.

„După o serie de complicații apărute cât am stat acasă patru zile, într-o după amiază am fost obligat să chem ambulanța. Odată ce am ajuns la spital, mi-au făcut un test și după opt ore am aflat că este pozitiv. Aveam febră, tușeam, mă durea gâtul, dureri de mușchi și oase și respiram cu dificultate din cauza pneumoniei”, povestește Gabriele de Angelis, potrivit La Repubblica.

„Mă simțeam invincibil, la început nu am dat importanță virusului. Însă, din senin, m-am trezit în spital. Cu toții suntem vulnerabili, de asta trebuie să stați acasă. Nu este adevărat că nu vă poate afecta, să vă facă să suferiți sau chiar mai rău. Mereu am făcut sport și am fost sănătos și am devenit o dovadă vie a ce poți păți dacă ești infectat. Nimeni nu merită asta, fie tineri sau bătrâni. Văd oameni care merg în parc sau continuă să meargă la cumpărături. Vă rog, stați acasă!”, a adăugat el.